Un poliţist care s-a împuşcat a murit la spital
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Poliţistul din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, care s-a împuşcat la sfârşitul săptămânii trecute în apartamentul din Caracal unde locuia, a murit la spitalul din Craiova unde era internat.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Olt, poliţistul de 31 de ani a murit, miercuri seara, la Spitalul Clinic numărul 1 din Craiova, unde era internat în comă de gradul III.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care poliţistul şi-a pus capăt zilelor.
Poliţiştii au fost sesizaţi, duminică seară, prin 112, despre faptul că un bărbat, ajutorul şefului de post la Postul de Poliţie Corbu, s-a împuşcat cu armamentul din dotare, în timp ce era într-un apartament din municipiul Caracal. Poliţistului i s-au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului, fiind transportat la spital.
În momentul când a recurs la acest gest, în locuinţă s-ar mai fi aflat soţia lui şi cumnatul. Bărbatul avea 31 de ani şi se transferase de la IPJ Timiş la IPJ Olt în 1 septembrie 2019. El lucra în poliţie din 2018.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ