Un mort şi doi răniţi în urma unui accident în judeţul Hunedoara

Un mort şi doi răniţi în urma unui accident în judeţul Hunedoara

Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în Petroşani, judeţul Hunedoara, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe un pod. În urma accidentului, o persoană a decedat şi două au fost rănite.



Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara un accident grav, soldat cu o persoană decedată şi două grav rănite a avut loc în Petroşani.


"Pompieri specializaţi în descarcerare şi prim ajutor ai Detaşamentului Petroşani, din cadrul ISUHunedoara, au intervenit pentru salvarea oamenilor aflaţi în 2 autoturisme ce au intrat în coliziune pe un pod. În urma ciocnirii unul dintre autoturisme s-a prăbuşit de pe pod şi a rămas pe plafon", au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

La locul accidentului salvatorii au găsit trei victime, din care două încarcerate.


"Doi bărbaţi au fost extrasi din autoturisme, au fost îngrijiţi medical de urgenţă, după care au fost transportaţi la UPU Petroşani. A treia victimă, o femeie, în vârstă de aproximativ 50 de ani, aflată în autoturismul prăbuşit de pe pod, a fost declarată decedată de medicii SAJ" mai transmite ISU Hunedoara.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum a avut loc acest accident rutier.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.