Un adolescent a murit şi unul este în comă după ce o maşină a intrat într-un grup de 3 minori
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare
Un adolescent de 16 ani a murit, iar altul de 15 ani este în comă, după ce un autoturism a intrat într-un grup de trei minori care mergeau pe carosabil, în localitatea Davideni, comuna Ţibucani, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Georgiana Moşu.
Al treilea tânăr este rănit, a mai menţionat sursa citată.
"Din primele cercetări a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat de 49 de ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DJ 155 I, în localitatea Davideni, a surprins şi accidentat trei minori de 15 şi 16 ani, toţi din Ţibucani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. În urma impactului a rezultat decesul unui minor de 16 ani şi rănirea celorlalţi doi, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a precizat Georgiana Moşu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Iniţial, reprezentanţii ISU Neamţ au precizat că accidentul s-a produs în comuna Păstrăveni, dar între timp s-a constatat că evenimentul rutier, la care au fost solicitaţi şi pompierii, a avut loc în comuna Ţibucani.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ