Trei persone rănite în accident
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Doi adulţi şi un copil în vârstă de 11 luni au ajuns la spital, miercuri, în urma unui accident rutier petrecut pe DN13 E60, în afara localităţii Vânători, în care au fost implicate două autoturisme.
"Astăzi, în jurul orei 13.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier, pe DN13 E60, în afara localităţii Vânători. Din primele cercetări efectuate la faţa locului, pe DN13 E60, în afara localităţii Vânători, la km 100+310 m, se pare că o femeie, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Sighişoara-Braşov, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din direcţia opusă, respectiv Braşov- Sighişoara, de către un bărbat. În urma accidentului au rezultat trei victime, rănite uşor la prima vedere, respectiv cei doi conducători auto, precum şi un minor de 11 luni, pasager în autoturismul condus de femeie, toţi fiind transportaţi la unitatea spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.
Potrivit IPJ Mureş, ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar poliţiştii efectuează cercetări, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a precizat că la locul intervenţiei s-a deplasat un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere, elicopterul SMURD şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ