Poliţiştii din Capitală au tras trei focuri de avertisment după ce un bărbat agresiv i-a ameninţat cu un cuţit;
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Poliţiştii de la Secţia 10 din Capitală au tras, sâmbătă, trei focuri de avertisment în plan vertical după ce un bărbat pe care încercau să îl legitimeze, întrucât era agresiv, i-a ameninţat cu un cuţit. Bărbatul a fost imobilizat, încătuşat şi dus la audieri.
Potrivit Poliţiei Capitalei, sâmbătă, în jurul orei 9.30, poliţişti de siguranţă publică din cadrul Secţiei 10 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în timp ce se aflau pe un bulevard din Sectorul 3, au oprit pentru a legitima un bărbat, în vârstă de 47 de ani, care consuma băuturi alcoolice şi se manifesta agresiv în spaţiul public.
Pentru imobilizare, poliţistii au folosit spray iritant lacrimogen şi, întrucât bărbatul a devenit mai agresiv şi i-a ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător, au folosit armamentul din dotare, trăgând în plan vertical trei focuri de avertisment, fără a rezulta victime sau pagube materiale.
Bărbatul a fost imobilizat, încătuşat şi dus la sediul Secţiei 10 Poliţie.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ