Poliţişti eroi au scos doi oameni din flăcări
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

La data de 3 noiembrie a.c., la ora 00.10, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112 despre faptul că într-un apartament din municipiul Satu Mare s-a declanșat un incendiu.
Ajunși primii la fața locului, polițiștii au observat că din balconul unui apartament ieșeau flăcări și au aflat că în acesta se aflau două persoane. Și-au pus viața în pericol și au intrat în apartamentul de unde se propagau flăcările pentru a scoate persoanele aflate în interior.
În holul apartamentului, în care era un volum mare de fum și se manifestau flăcări, polițiștii au găsit doi bărbați căzuți pe podea și care nu se puteau deplasa singuri, pe care i-au scos afară.
Cei doi bărbați, de 77, respectiv 53 de ani, din municipiul Satu Mare, au fost preluați de echipajul medical și transportați cu ambulanța la spital.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ