Polițist rănit în misiune. Mașina sa s-a răsturnat
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Un poliţist a fost rănit, joi, după ce autospeciala în care se afla a fost lovită de un autoturism care nu i-a acordat prioritate, într-o intersecţie din Piteşti. Maşina de Poliţie, care circula cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, s-a răsturnat în urma impactului.
Potrivit Poliţiei Judeţene Argeş, un accident rutier a avut loc în Piteşti, fiind implicate două autoturisme, între care o autospecială a postului de Politie Albota.
Din primele informaţii reiese că un echipaj de poliţie al Secţiei de Poliţie Rurală Albota se deplasa pe strada Calea Craiovei, din direcţia Bradu către centrul municipiului Piteşti, având semnalele luminoase şi acustice în funcţiune. Atunci când a intrat în intersecţia cu Bd. Republicii pentru a vira la stânga, un autoturism care circula din sensul opus pe banda 2 a oprit pentru a permite trecerea echipajului, însă autoturismul care circula pe banda 1 a lovit autospeciala, în care se aflau doi poliţişti.
În urma impactului, maşina de Poliţie s-a răsturnat, iar şoferul echipajului a fost rănit uşor, fiind în afara oricărui pericol.
Conform sursei citate, şoferii nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ