Patru răniţi în urma coliziunii între două autoturisme
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Patru persoane au fost rănite, marţi, după ce două autoturisme au intrat în coliziune în zona localităţii sibiene Şura Mare, circulaţia pe DN 14, între municipiile Sibiu şi Mediaş, fiind întreruptă.
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cel puţin o persoană este rănită grav.
"Din primele informaţii, patru persoane au suferit leziuni, dintre care una este rănită grav, toate fiind evaluate medical la faţa locului. Traficul rutier este oprit pentru a permite intervenţia echipajelor specializate", precizează Centrul Infotrafic.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu a informat că cele două autovehicule circulau din sensuri opuse, în fiecare aflându-se câte doi ocupanţi.
La locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"Din primele informaţii sunt implicate patru persoane, dintre care două persoane încarcerate", au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ