Microbuz cu 15 adolescenţi, implicat într-un accident rutier
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Un microbuz în care se aflau 15 adolescenţi, sportivi, a fost implicat, sâmbătă seară, într-un accident rutier pe DN2D, la ieşirea din comuna Tulnici, judeţul Vrancea, în apropiere de Centrul de Agrement Gălăciuc. Din primele informaţii, şoferul microbuzului ar fi pierdut controlul volanului şi ar fi ieşit în afara părţii carosabile.
ISU Vrancea intervine, sâmbătă seară, la un accident rutier în care este implicat un microbuz în care se aflau 15 adolescenţi şi însoţitorii lor
La faţa locului s-au deplasat şapte echipaje.
”În microbuz se aflau 15 copii (vârste cuprinse între 16-17 ani). Din primele informaţii, nu sunt persoane încarcerate sau rănite. Forţele de intervenţie vor acţiona pentru scoaterea microbuzului din zăpadă”, a transmis ISU Vrancea.
Sursa citată a precizat că adolescenţii, care sunt sportivi, şi însoţitorii lor au fost preluaţi de un microbuz din comuna Tulnici şi adăpostiţi la o pensiune din zonă.
Din primele verificări, se pare că şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile.
În zona de munte a judeţului Vrancea ninge de mai multe ore.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ