Grav accident cu un CAMION. Doi copii implicați
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Şapte persoane au fost rănite în accidentul rutier din judeţul Vaslui, doi tineri cu vârsta de aproximativ 20 de ani fiind în stare gravă. La spital au fost transportate cinci persoane, doi bărbaţi refuzând transportul medical. Printre răniţi se află o femeie şi cei doi copii ai ei, de cinci şi şase ani.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vasui au anunţat că, în urma accidentului de pe DJ 245D, şapte persoane au fost rănite, însă doi bprbaţi au refuzat să fie transportaţi la spital.
Doi tineri de aproximativ 20 de ani au fost răniţi grav. De asemenea, au fost transportaţi la spital o femeie şi cei doi copii ai ei, în vârstă de cinci şi şase ani.
Cei trei sunt în stare stabilă, conştienţi, fara răni grave. Cele cinci victime au fost transportate la Spitalul din Bârlad.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs pe fondul neasigurării la efectuarea virajului la stânga şi al nepăstrării distanţei în mers. Traficul rutier a fost oprit în zonă, până la efectuarea cercetărilor.
Un TIR şi două autoturisme s-au ciocnit, luni, în judeţul Vaslui, pe un drum judeţean, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie, arată news.ro.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ