Ger năprasnic. 20 de grade sub zero
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Noaptea de luni spre marţi a fost cea mai rece din această iarnă, în unele regiuni, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, precizând că temperatura cea mai scăzută a fost înregistrată la Târgu Lăpuş, de minus 22 de grade Celsius.
“În noaptea de luni spre marţi, s-au înregistrat temperaturi scăzute. În mai multe staţii meteo au fost temperaturile cele mai joase dacă ne referim la această iarnă din decembrie până acum. Avem minus 20 de grade la Miercurea Ciuc şi Petroşani, minus 22 de grade la Târgu Lăpuş, minus 21 de grade la Sibiu”, a declarat pentru MEDIAFAX, Dinu Mărăşoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Şi în Capitală a fost cea mai rece noaPte din această iarnă, fiind înregistrate minus 11 grade.
Meteorologul spune că potrivit datelor de la această oră, în timpul apropiat temperaturile nu se vor repeta, fiind aşteptată o creştere a valorilor termice în nopţile următoare.
Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Maramureş, la primele ore ale dimineţii se înregistrau -22 de grade la Târgu Lăpuş, -15 grade în Baia Mare, etc.
”A fost cea mai rece noapte de la începutul anului în judeţul nostru. Valoarea temperaturii resimţiră de corpul uman la Târgu Lăpuş a fost de - 29 grade”, se arată în comunicatul citat.
La această oră sunt - 20 grade la Târgu Lăpuş, -15 grade în Baia Mare, -14 grade la Sighetu Marmaţiei, - 13 la Cavnic, Vişeu de Sus şi Borşa şi -12 în Pasul Gutâi.
Conform aceleiaşi surse, Serviciul Judeţean de Ambulanţă a transportat noaptea trecuta, din oraşul Baia Mare, trei persoane fără adăpost care au avut probleme de sănătate din cauza gerului la Unitatea de Primire de Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş”. Una dintre acesste persoane a fost dusă ulterior un azil de noapte.
În Maramureş, vremea se menţine şi marţi rece în cursul zilei, geroasă dimineaţa. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 si -4 grade, iar cele minime între -8 şi -5 grade.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ