Elicopter la pământ! Ambulanța a intervenit
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Una dintre cele două persoane rănite după ce un elicopter de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Turda, judeţul Cluj, va fi transportată la spital, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
ISursa citată a precizat că, în urma evaluării medicale de la locul în care un elicopter de mici dimensiuni s-a prăbuşit, unul dintre cei doi ocupanţi ai elicopterului va fi transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare.
”Bărbatul este conştient şi prezintă leziuni care nu îi pun viaţa în pericol”, au precizat reprezentanţii IGSU.
Cea de-a doua persoană care se afla în elicopter în momentul accidentului a fost evaluată de medici, dar nu a suferit răni care să impună transportul său la spital.
Elicopterul de mici dimensiuni, utilizat la activităţi agricole, s-a prăbuşit, miercuri, în zona unui deal de pe raza municipiului Turda, în interior aflându-se două persoane care au reuşit să iasă.
În zona accidentului este un câmp agricol, iar autorităţile încearcă să stabilească motivul producerii accidentului.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ