Drumuri pe care se circulă în condiții de iarnă
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Centrul Infotrafic anunţă că, duminică, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere, mai exact pe cele din jumătatea de nord a ţării, unde ninge slab în majoritatea zonelor şi mai puternic pe alocuri. Momentan nu există blocaje din cauza condiţiilor meteorologice. La rândul lor, meteorologii precizează că în următoarele ore vremea va fi închisă şi se vor semnala precipitaţii, în special sub formă de ninsoare.
Centrul Infotrafic anunţă că nu sunt drumuri cu circulaţie blocată, dar se circulă în condiţii de iarnă pe mai multe artere rutiere, mai exact pe cele din jumătatea de nord a ţării, unde ninge slab în majoritatea zonelor şi mai puternic pe alocuri.
Pentru a preîntâmpina producerea de accidente rutiere, poliţiştii recomandă şoferilor să reducă viteza de deplasare, să circule cu o viteză de maxim 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora, să aibă autovehiculul echipat cu pneuri corespunzătoare, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor.
De asemenea, poliţiştii solicită conducătorilor auto să nu efectueze depăşiri riscante, să adopte permanent o conduită preventivă la volan şi să asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale.
La rândul lor, meteorologii anunţă că în următoarele ore vremea va fi închisă, cu cer noros şi cu precipitaţii, în special sub formă de ninsoare. Deocamdată, nu au fost însă emise avertizări de fenomene periculoase.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ