Doi adolescenți s-au înjunghiat
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost înjunghiat, marţi seară, pe un teren de fotbal dintr-un parc al Sectorului 2 al Capitalei. Potrivit poliţiştilor, bănuit că ar fi săvârşit fapta este un alt adolescent, în vârstă de 16 ani, care a fost condus la secţie pentru audieri.
„La data de 23 iulie a.c., în jurul orelor 21:10 poliţişti din cadrul D.G.P.M.B au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr ar fi fost înjunghiat de o persoană necunoscută pe un teren de fotbal dintr-un parc din sectorul 2”, informează Poliţia Capitale.
Potrivit sursei citate, la faţa locului au sosit poliţişti din cadrul Secţiei 7 care, la scurt timp, au identificat şi prins un tânăr de 16 ani, bănuit că ar fi săvârşit fapta. Acesta a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri.
„Victima, un tânăr de 17 ani, a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, cercetările fiind continuate de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, mai arată sursa citată.
Adolescentul de 16 ani, bănuit că a înjunghiat un tânăr de 17 ani în Capitală, a fost reţinut
Adolescentul în vârstă de 16 ani, bănuit că a înjunghiat un tânăr de 17 ani pe un teren de fotbal dintr-un parc al Sectorului 2 al Capitalei, a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ