Cinci răniți în apropierea Capitalei
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs, luni, pe DN5, în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, în care au fost implicate două maşini. Traficul este restricţionat pe sensul de mers către Bucureşti, anunţă Centrul Infotrafic.
Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs, luni, pe DN 5, în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, iar celor cinci victime li se acordă primul ajutor la faţa locului.
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 5, la kilometrul 18+800 de metri, în localitatea 1 Decembrie, judeţul Ilfov, s-a produs o coliziune frontală între două autoturisme, pe fondul unei pătrunderi pe contrasens. Evenimentul s-a soldat cu cinci victime, care se află în investigaţii medicale la faţa locului”, anunţă Centrul Infotrafic.
Potrivit aceleiaşi surse, traficul este restricţionat pe sensul de mers 1 Decembrie-Bucureşti.
la faţa locului, poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ