Căutat pentru omor în Europa, găsit de polițiștii români
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Poliţiştii din Ilfov au depistat un bărbat urmărit internațional de autorităţile din Germania, pentru omor. Pentru depistarea persoanei urmărite, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Poliției Române.
La data de 8 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au depistat, în orașul Otopeni, un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Roșiorii de Vede urmărit internațional.
Pe numele său, organele judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea unui omor, pe teritoriul Germaniei.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Inspectoratul General al Poliției Române.
Acesta a fost reținut și încarcerat în Arestul D.G.P.M.B. și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pentru demararea procedurilor de predare către autoritățile germane.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ