Bebeluș părăsit pe bancheta din spate a mașinii
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, au depistat un bebeluş ascuns de părinţi sub o pătură, pe bancheta din spate a unui autoturism, pentru a-l scoate ilegal din România, deoarece nu avea documente de călătorie.
La Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat, marţi seară, pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 24 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria. Alături de acesta, călătorea ca pasager o tânătă de 22 de ani, ambii având domiciliul în judeţul Dolj.
”La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit un bebeluş, ascuns sub o pătură, pe bancheta din spate a autoturismului.
În urma verificărilor, a rezultat că bebeluşul ascuns, în vârstă de un an şi cinci luni, este copilul celor doi, pentru care au prezentat un certificat de naştere eliberat de autorităţile spaniole”, au precizat reprezentanţii POliţiei de Frontieră.
Cei doi au declarat că intenţionau să-şi ducă copilul cu ei în Spania şi au apelat la aceasta metoda deoarece nu aveau documente călătorie care sa le permită să se deplaseze cu minorul în străinătate.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ