Băut și-a ucis prietenul și apoi l-a abandonat. Ce pedeapsă a primit
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Robert Turcu, un tânăr român în vârstă de 20 de ani, a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de pușcărie în Anglia, pentru că a condus fără carnet, sub influența alcoolului și a provocat un accident soldat cu două victime.
Pe 11 octombrie, Turcu s-a urcat la volan și a condus spre casă, după ce a plecat de la un club. Avea carnetul suspendat pentru că fusese prins vorbind la telefon, a notat bbc.com. Era și beat, dar cu toate acestea s-a urcat la volan. Pe drumul spre Torquay, Robert a pierdut controlul volanului și a nimerit într-un pom. Acul kilometrajului s-a oprit la 162 km/h!
Aflat pe locul din dreapta, prietenul lui, Andrei Zaharia, a murit pe loc! Alexandra Chelaru, o fată aflată pe locul din spate, a suferit răni grave. Turcu a fugit de la locul accidentului, lăsându-l pe Andrei Zaharia mort și pe Alexandra Chelaru rănită. Un alt șofer care a trecut prin zonă a văzut că o mașină nimerise într-un pom și a alertat autoritățile. Citeşte întreaga ştire: Un român care și-a ucis un prieten într-un accident rutier în Anglia și a fugit de la locul faptei și-a aflat pedeapsa
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ