Asistentă bătută de soția pacientului
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

O asistentă de pe ambulanţă a fost lovită, duminică, în cap, de soţia pacientului la care se deplasase, în Oradea. Femeia care a agresat asistenta, în timp de înjura medicii în general, a fost amendată cu 1.000 de lei.
Şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea, a declarat pentru MEDIAFAX că o asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor a suferit o agresiune, dar nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi nu a ajuns în UPU.
Potrivit lui Hadrian Borcea, asistenta a fost lovită de soţia unui pacient la care a intervenit în Oradea.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii au intervenit în urma unui apel la 112, iar asistenta medicală a declarat că nu doreşte să depună plângere penală.
Astfel, femeia care a lovit-o a fost sancţionată cu 1.000 de lei.
Surse locale au declarat că soţia pacientului a lovit asistenta în cap, în timp ce înjura medicii în general.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ