Un bărbat care pretindea că este poliţist şi legitimase două fete a fost prins de jandarmi
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Un bărbat de 39 de ani, care pretindea că este poliţist şi care legitimase două fete, a fost prins de jandarmii vâlceni. Jandarmii au găsit la el actele de identitate ale fetelor, întreg incidentul având loc la UPU a Spitalului Judeţean Vâlcea.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, la sfârşitul săptămânii trecute, jandarmii au fost solicitaţi printr-un apel la 112 să se deplaseze la Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea deoarece un bărbat susţinea că este jignit de către cadrele medicale.
Jandarmii au ajuns acolo şi au stabilit că apelantul era un bărbat de 39 de ani din Sibiu, care se afla în vizită la un pacient.
"Pe parcursul verificărilor, jandarmii au fost din nou sesizaţi, de această dată în mod direct, de către două minore aflate în sala de aşteptare a spitalului, cu privire la faptul că bărbatul îşi declinase calitatea de poliţist şi le solicitase actele de identitate fără niciun motiv. Având suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală, bărbatul a fost percheziţionat corporal, moment în care au fost găsite actele de identitate ale fetelor”, se arată în comunicat IJJ Vâlcea.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ