Un avion a aterizat forțat
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi, lângă localitatea Sineşti, judeţul Iaşi, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de pompieri şi Poliţie. În aparatul de zbor se aflau două persoane care sunt în viaţă, dar au refuzat transportul la spital.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au declarat, joi, pentru News.ro, că un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat lângă localitatea Sineşti.
”În avion se aflau două persoane care sunt în viaţă şi au refuzat transportul la spital. Colegii noştri au plecat către locul accidentului cu un echipaj de terapie intensivă şi o autospecială cu apă şi spumă”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.
Potrivit acestora, în avion se aflau un cetăţean austriac şi un cetăţean german, care au reuşit să iasă singuri din aparatul de zbor.
La faţa locului nu se înregistrează scurgeri de kerosen.
Deocamdată, nu se cunosc condiţiile producerii accidentului sau din ce direcţie se deplasa avionul, ancheta urmând a fi coordonată de către un procuror.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ