Accident rutier din cauza poleiului, în Prahova
- Scris de politiarutiera3
- Imprimare
O femeie a fost grav rănită într-un accident rutier produs, miercuri, în localitatea Drăgneşti din judeţul Prahova, pe un drum acoperit cu polei. Poliţia anunţă că pe cele mai multe dintre drumurile judeţene, dar şi pe unele dintre drumurile naţionale care traversează Prahova s-a format polei şi recomand şoferilor să circule cu prudenţă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, o femeie a fost grav rănită într-un accident produs în satul Bărăitaru din comuna Drăgăneşti, unde două autovehicule sau ciocnit.
Femeia a fost scoasă inconştientă din autovehicul de către un echipaj de descarcerare.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Prahova, Marian Popescu, a declarat că accidentul s-a produs, cel mai probabil, după ce unul dintre autovehiculele implicate a derapat din cauza poleiului. Acesta a precizat că s-a format polei pe majoritatea arterelor rutiere din judeţ, în urma ploii care a început să cadă miercuri dimineaţă.
Astfel, este polei pe majoritatea drumurilor judeţene, dar şi pe DN1B, zona Albeşti-Mizil.
„Recomandăm conducătorilor auto ca deplasările sa fie efectuate cu maximă prudenţă, să reducă viteza, mai ales în curbe, sa nu bruscheze comenzile autovehiculului şi să folosească frâna de motor”, a precizat reprezentantul IPJ Prahova.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ