Tânăr de 20 de ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren
- Scris de politiarutiera3

Un tânăr de 20 de ani din localitatea Fersig, judeţul Satu Mare, a murit, vineri dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren, la intersecţia unui drum comunal cu calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accident feroviar grav: Tânăr de 20 de ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de un tren
Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că şoferul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată iar maşina în care se afla a fost lovită de trenul accelerat Baia Mare – Bucureşti.
„Un tânăr de 20 de ani din localitatea Fersig a decedat după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul accelerat Baia Mare – Bucureşti pe DC 65 în localitatea Fersig care intersecta calea ferată. Accidentul a avut loc în condiţii de ceaţă şi din primele informaţii rezultă că şoferul nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferată. Tânărul decedat se afla singur în maşină”, a spus Meteş.
Traficul feroviar a fost blocat pentru cercetări, apoi a fost reluat.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ