Șapte răniți grav la Predeal
- Scris de politiarutiera3

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme s-a produs, vineri, pe Drumul Naţional 1, la Predeal, judeţul Braţov, şapte persoane fiind rănite. Traficul rutier în zona accidentului este complet blocat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, mai multe echipaje au intervenit, vineri, la un accident rutier în oraşul Predeal.
Trei autoturisme s-au ciocnit pe fondul unei depăşiri neregulamentare, şapte persoane fiind rănite.
”Sunt şapte victime, conştiente, neîncarcerate, politraumatizate. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, un echipaj SAJ şi o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă”, au precizat reprezentanţii ISU Braşov.
Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc pe DN 1, pe podul din oraşul Predeal, ca urmare a unei depăşiri neregulamentare.
Circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, pentru acordarea de îngrijiri medicale necesare şi pentru efectuarea cercetării locului faptei.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ