Probleme la plata rovinietei
- Scris de politiarutiera3

Plata prin SMS a rovinietei şi taxei de pod ar putea fi afectată de lucrări de mentenanţă la sistemele informatice ale Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), de sâmbătă, de la ora 14.00, până duminică la ora 22.00, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit sursei citate, din cauza unor activităţi de mentenanţă la sistemele informatice ale DRPCIV, de sâmbătă, ora 14.00, până duminică la ora 22.00, există posibilitatea ca emiterea rovinietelor şi a peajelor (taxe de pod), prin intermediul serviciului de mesagerie scurtă (SMS), să fie întreruptă.
”În aceste condiţii, pentru a evita aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, în situaţia în care nu se reuşeşte achitarea rovinietei sau a peajului prin SMS, utilizatorii au obligaţia de a achita tarifele la punctele de lucru ale distribuitorilor”, anunţă CNAIR.
Lista punctelor de lucru ale distribuitorilor autorizaţi poate fi consultată pe site-ul CNAIR - www.cnadnr.ro, la secţiunea Produse/Servicii.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ