Poliția a tras cu arma pentru a opri un șofer
- Scris de politiarutiera3

Poliţiştii constănţeni au tras un foc de armă pentru prinderea unui şofer care nu a oprit la semnal, el fiind urmărit de oamenii legii până când a intrat cu maşina într-un gard. Bărbatul şi-a abandonat apoi autoturismul şi a fugit, neputând fi prins de poliţişti.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, în noaptea de miercuri spre joi, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Constanţa au încercat să oprească în trafic, printr-un semnal regulamentar, un autoturism marca BMW.
Şoferul nu a oprit la semnal, continuându-şi deplasarea pe bulevardul Aurel Vlaicu, apoi pe bulevardul Tomis şi strada Viilor, din cartierul Palazu Mare.
Astfel, poliţiştii rutieri au pornit în urmărirea acestuia, iar şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând cu maşina în gardul din beton al unui imobil de pe strada Viilor. Apoi el a abandonat maşina şi a fugit.
"În timpul urmăririi tânărului în cauză, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Constanţa l-au somat verbal să rămână pe loc, iar pentru că acesta nu s-a oprit, unul dintre poliţiştii a efectuat un foc de armă, în plan vertical. În cele din urmă, profitând de configuraţia zonei, conducătorul auto a ieşit din raza vizuală a poliţiştilor, nefiind posibilă prinderea lui la acel moment", au precizat reprezentanţii Poliţiei Judeţene.
Sursa citată menţionează că nu au fost persoane rănite în urma incidentului.
Poliţiştii fac cercetări pentru prinderea bărbatului, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, arată news.ro.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ