Accident cu 11 victime
- Scris de politiarutiera3

Unsprezece din cei 26 de pasageri ai microbuzului implicat în accidentul rutier din localitatea ieşeană Răducăneni au fost transportaţi la spitalele din Iaşi.
"Nu este niciunul în stare foarte gravă, deocamdată. În urma impactului dintre cele două maşini, 11 dintre pasagerii microbuzului au fost duşi la spitale din Iaşi. Şase dintre aceştia se află la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, alţi cinci fiind transferaţi la Spitalul de Neurochirurgie după ce au suferit traumatisme cerebrale, toraco-abdominale, de coloană sau la nivelul membrelor superioare şi inferioare", a declarat pentru AGERPRES coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu.
Conform declaraţiilor acesteia, în microbuzul care efectua curse între Iaşi şi localitatea Cozmeşti se aflau 26 de persoane.
Cimpoieşu nu a exclus posibilitatea ca şi alţi pasageri să ajungă la spital în perioada următoare, cu maşini personale.
Accidentul produs joi seara pe DN28, la intrarea în localitatea Răducăneni, a fost cauzat de intenţia şoferului de TIR de a efectua o depăşire, soldată cu intrarea în coliziune cu microbuzul cu pasageri care venea din sens opus, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Anca Vâjiac.
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a declarat, pentru AGERPRES, că a fost activat planul roşul de intervenţie în urma accidentului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Iaşi, Silvia Bolohan, cele 12 victime erau toate conştiente în momentul în care echipajele de intervenţie au ajuns la faţa locului.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ