A trecut strada fără să se asigure. A fost spulberată
- Scris de politiarutiera3

O adolescentă în vârstă de 16 ani a murit, joi dimineaţa, după ce a fost lovită din plin de o maşină în timp ce traversa strada prin loc nepermis, în localitatea Crăcăoani, judeţul Neamţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că, din cauza leziunilor suferite în accident, fata a murit pe loc.
"Am fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier mortal, în localitatea Crăcăoani. Din primele cercetări a reieşit că un şofer în vârstă de 26 de ani, din localitatea Bodeşti, care se deplasa cu maşina pe direcţia Piatra-Neamţ – Târgu-Neamţ, a lovit cu maşina pe DN 15 C, în localitatea Crăcăoani, o adolescentă de 16 ani. În urma impactului, tânăra a decedat pe loc, din cauza leziunilor suferite. Din informaţiile deţinute reiese că victima se angajase în traversarea străzii printr-un loc nepermis pietonilor", a spus reprezentantul Poliţiei Neamţ.
Conform acesteia, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Articole înrudite
- Doi morţi într-un accident produs pe DN 1H în Sălaj
- Accident în care a fost implicată o autospecială de Poliţie, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune
- Un jandarm care a acţionat din gelozie a incendiat mai multe mașini
- Accident rutier soldat cu decesul unui biciclist şi rănirea a două persoane
- Tânără accidentată pe trecerea de pietoni, în Piatra-Neamţ