0


Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 77/28 Oferit: 23/8 |
In primul rand trebuie sa specific un lucru foarte important. Toate procesele verbale se supun Ordonantei nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, cu exceptia acelora care sunt reglementate de legi speciale.
Aici vom vorbi de cele mai des intalnite procese verbale precum cele de circulatie, garda financiara, diverse autoritati ale statului - Primarii, Directii, Autoritati, precum si cele emise de Regiile de transport de persoane (RATB, CFR, etc), Administratii financiare.
Pentru a putea stabili daca un proces verbal intruneste sau nu motive de legalitate, trebuie sa cunoastem urmatoarele lucruri:
Art. 16 din Ordonanta nr. 2/2001:
(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde in mod obligatoriu:
-data si locul unde este incheiat;
- numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator;
- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca ale contravenientului;
- descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita, precum si aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
- indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctioneaza contraventia;
- indicarea societatii de asigurari, in situatia in care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie;
- posibilitatea achitarii in termen de 48 de ore a jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate;
- termenul de exercitare a caii de atac si organul la care se depune plangerea.
(11) In cazul contravenientilor cetateni straini, persoane fara cetatenie sau cetateni romani cu domiciliul in strainatate, in procesul-verbal vor fi cuprinse si urmatoarele date: seria si numarul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberarii acestuia si statul emitent.
(2) Abrogat.
(3) Abrogat.
(4) Abrogat.
(5) In cazul in care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde si numele, prenumele si domiciliul parintilor sau ale altor reprezentanti ori ocrotitori legali ai acestuia.
(6) In situatia in care contravenientul este persoana juridica in procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numarul de inmatriculare in registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezinta.
(7) In momentul incheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aduca la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct in procesul-verbal la rubrica "Alte mentiuni", sub sanctiunea nulitatii procesului-verbal.
In conditiile in care ai citit cu atentie procesul verbal si ai constat ca unul sau mai multe dintre motivele prezentate mai sus lipsesc sau nu coincid, atunci PROCESUL VERBAL ESTE LOVIT DE NULITATE ABSOLUTA.
Ce inseamna nulitate absoluta?
Adica procesul verbal este anulat prin efectul legii, pentru cauze care nu se pot complini ulterior emiterii sale, iar efectele acestuia raman anulate, astfel contravenientul este pus in situatia anterioara sanctiunii - curat ca lacrima.
Cine stabileste nulitatea absoluta?
Instanta de judecata - judecatoria din circumscriptia careia s-a produs fapta.
2.Ce trebuie sa verifici cand ai fost amendat
Avand in vedere dispozitiile art. 16 din Ordonanta nr. 2/2001, mentionat anterior,verifica cu extrema atentie daca:
- sunt cuprinse toate datele de identificare ale agentului constatator/inspector?
- datele tale sunt corecte si complete?
- fapta pentru care esti sanctionat este descrisa in litere, (de exemplu " a condus autoturismul numarul .... trecand pe culoare rosie")?
- verifica articolele in care se incadreaza fapta (rubrica fapta savarsita prevazuta de art...) si verifica daca sanctiunea aplicata coincide cu cea ce descrie fapta (rubrica "se sanctioneaza conform..."). De retinut: intre descrierea faptei in litere si incadrarea faptei intr-un articol trebuie sa existe precizie maxima, adica sa reiasa foarte clar ca fapta de a conduce autoturismul trecand pe culoare rosie, de exemplu, este cea incriminata si de art. indicat in rubrica "fapta savarsita prevazuta de art. ..."
- verifica daca s-au trecut numele societatii de asigurare (daca este cazul), mentiunea ca se poate achita amenda in 48 de ore lucratoare, mentiunea ca se poate formula contestatie in termen de 15 zile si, nu in ultimul rand, obliectiunile tale si eventual datele despre martori sau indicarea motivului pentru care nu s-a luat niciun martor.
Art. 17 din Ordonanta nr. 2/2001
Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu.
3. Cand si cum poti anula procesul verbal
Impotriva procesului verbal de amenda poti face contestatie, in termen de 15 zile calendaristice de la data comunicarii sau primirii procesului verbal.
In acest sens vei face contestatia aratand motivele de fapt si de drept pe care le contestisi le depui in dublu exemplar, insotite de doua (2) copii dupa procesul verbal, la Judecatoria unde s-a comis fapta sanctionata. Totodata arati cu cine te judeci (Organul, autoritatea, primaria, etc care a emis Procesul verbal) si care este adresa acestuia.
Totodata este OBLIGATORIU sa spui instantei ce vrei:
1. Sa anuleze procesul verbal
2. Sa te scuteasca de la plata amenzii sau, daca ai platit-o, sa ti-o restituie
Art. 31
(1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
(2) Partea vatamata poate face plangere numai in ceea ce priveste despagubirea, iar cel caruia ii apartin bunurile confiscate, altul decat contravenientul, numai in ceea ce priveste masura confiscarii.
4. Care sunt urmarile unei actiuni de contestare
a procesului verbal
In conditiile in care ai vazut ca procesul tau verbal nu intruneste conditiile pe care le-am aratat la art. 16 din Ordonanta nr. 2/2001, atunci poti invoca EXCEPTIA NULITATII ABSOLUTE, pentru motivele descrise de mine la punctul 2 din prezentul articol.
Ce poti obtine in urma judecatii?
- anularea procesului verbal
- scutirea de plata amenzii sau restituirea ei, daca a fost platita
Ce trebuie sa mai stii?
Pe toata durata judecatii se supenda masura executarii dispozitiilor cuprinse in procesul verbal. Adica... esti scutit de plata amenzii, predarea permisului de conducere, etc, pana la momentul la care instanta se pronunta irevocabil.
Nu exista decat o singura jurisdictie, nemaiexistand de anul trecut faza recursului. Solutia data de Judecatorie este irevocabila.
Nu exista taxe de timbru, actiunea fiind scutita de orice taxe de timbru.
5. Alte situatii decat cele prezentate.
Daca ai verificat procesul verbal si totul este in regula, adica nu ai gasit niciunul dintre motivele prezentate de mine, asta nu inseamna ca nu poti incerca sa-l contesti.
Trebuie sa mai stii ca, chiar daca procesul verbal este legal, poti totusi sa beneficiezi de preschimbarea sanctiunii in avertisment, aratand ca ai avut o conduita buna si este prima situatie de acest gen, incercand sa convingi instanta ca regreti fapta sanctionata si incerci pe viitor sa dai mai multa atentie bunelor reguli.
Nu garantez reusita totala la aceste situatii, dar... e dreptul tau, poti incerca! Nu ai de unde sa stii de unde sare iepurele.
6. Termene de sanctiune.
Cand poti sa te astepti la sanctiune?
Daca ai savarsit o fapta, ai primit un control, ai fost amendat si nu ai luat procesul verbal la momentul sanctiunii, trebuie sa stii ca poti primi acasa sanctiunea in maxim 1 luna de la data faptei, dar nu mai tarziu de 6 luni de la momentul constatarii.
Orice zi trecuta peste cele 6 luni anuleaza procesul verbal, prin interventia prescriptiei, insa, constatarea prescrierii o faci tot prin intermediul instantei de judecata.
Art. 25, Ordonanta nr. 2/2001
(1) Procesul-verbal se va inmana sau, dupa caz, se va comunica, in copie, contravenientului si, daca este cazul, partii vatamate si proprietarului bunurilor confiscate.
(2) Comunicarea se face de catre organul care a aplicat sanctiunea, in termen de cel mult o luna de la data aplicarii acesteia.
Art. 13
(1) Aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Foarte important!
Prezentul articol are caracter informativ general, pentru orice situatie care nu se incadreaza in cele prezentate, sau este vorba de contraventii succesive, fapte ce cad sub jurisdictie penala, ramane sa consulti un avocat.
Totodata textele de lege indicate sunt prezentate sub rezerva actualizarii acestora la
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 65/40 Oferit: 17/48 |
Sfat, platiti amenzile in 48 de ore, altfel in cazul in care se pierde procesul verbal nu mai aveti posibilitatea asta si va rmane cat a stabilit politistul. Foarte multi au patit-o. In cazul in care se castiga se pot recupera banii.
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 0/0 Oferit: 0/0 |
Buna ziua ,
As dori ,legat de contestarea pv. de contraventie sa va relatez, urmatoarea intamplare : circuland pe timp de iarna intr-un mic oras, pe drum national, am efectuat o depasire, chiar in fata radarului; am fost ajuns din urma de acesta ,oprit si sanctionat de agent cu retinerea permisului pentru depasire pe linia continua.Mi s-a intocmit pv.de contraventie si la momentul semnarii, am solicitat sa se mentioneze starea carosabilului acoperit de zapada care facea ca marcajul rutier sa nu fie vizibil , alte indicatoare de interdictie a depasirii nefiind montate pe acest sector.Agentul respectiv a refuzat acest lucru, iar eu am refuzat sa semnez procesul verbal in aceste conditii.In preajma locului intamplarii, nu au fost nici un fel de martori.Am fost nevoit sa plec fiind planificat de urgenta la un control medical, chiar internat in aceasi zi. Dupa externare m-am prezentat la politia din acea localitate, urmand reclamatii, contestarea pv. si 5 termene de judecata , in care a fost prezentat de politie filmul ,,actiunii" , din care rezulta foarte clar cele mai sus invocate de mine si unde se vede si starea carosabilului.,chir fiind precizat in intampinare ca am facut o depasire pe un tronson de drum acoperit cu zapada, In pv. trimis la domiciliu si apoi prezentat insantei, apar fapte noi pe care le-as fi comis, apare si un martor care de fapt a fost decisiv in stabilirea respingerii plangerii mele.Martorul era , din intamplare, un angajat al unei firme de paza, care se stie ca sunt avizati de politie pentru a fi incadrati. Chiar in intampinarea politiei la primul termen de judecata, apare ca noutate ca ,,am efectuat depasirea pe un acrosabil alunecos acoperit cu zapada", lucru ce nu era specificat in procesul verbal.Toate aceste demersuri m-au costat, numai drumurile facute peste 1000 roni+amenda pe care am platit-o chiar dupa incident , avand parca un presentiment .Singurul lucru pe care mi-l imput este ca nu am solicitat expertiza si nu mi-am angajat avocat.Fiindca observ ca sunteti f. in tema cu legislatia rutiera, va intreb ce mai trebuia sa fac ?....Nu de alta dar trec prin localitatea aceasta de cca. 2 ori pe luna si.... ,cine stie .
Cu multumiri.
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 77/28 Oferit: 23/8 |
Valente de acum incolo sa semnezi PV fiindca nesemnandu-l poti avea surpriza sa apara intodeauna lucruri noi sau martori fantoma in acel pv dupa care poti face contestatie si daca ai dreptate se va vedea in instanta dar niciodata sa nu pleci fara sa semnezi PV,eventual daca ai tel mobil care acum 99%au camere poti face si cateva poze te pot ajuta uneori pentru a convinge instanta care mai este de multe ori indulgenta chiar daca poza nu este acceptata la dosar.Deci semneaza PV de fiecare data cand esti sanctionat
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 0/0 Oferit: 0/0 |
Asa este ,desi am aproape 40 ani de cand sunt conducator auto, am facut aceasta greseala, iar in instanta judecatorul desi aveam probele favorabile , filmate de radar, nici nu s-a uitat la ele . Poate aceasta intamplare sa aduca si pentru altii invatatura de minte.
Cu bine si am incheiat acest subiect.
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 0/0 Oferit: 0/0 |
Buna seara si bine v-am gasit ( fiind nou pe acest forum ), multumesc pentru initiativa.
Va scriu in acest moment fiind intr-o situatie ingrata pentru mine, anume, in seara zile de 12.03.2015 , am fost sanctionat cu 4 puncte amenta 4 x 97.5 = 390 ron, complementar retinerea permisului auto pentru 30 de zile, pe motiv de neacordare prioritate pieton. In fapt, situatia este diferita, anume, in momentul in care ma deplasam pe strada respectiva, observasem deja MCV-ul Politiei parcat pe banda 1 in sens opus de mers, la aproximativ 100m de trecerea de pietoni cu pricina, in dreptul ei m-am asigurat ca nu este angajat in traversare nici un pieton, avand maxim 20-30km/h, in momentul in care eram la cu mai mult de jumate de masina pe trecerea de pietoni, un pieton a traversat, in fuga, prin spatele masinii , observandu-l doar in oglinda retrovizoare a masinii, continuand deplasarea am fost oprit de echipajul de politie, mi-au fost solicitate documentele si am fost informat ca voi fi sanctionat cu retinerea permisului de conducere pentru 30 de zile pe motiv de neacordare prioritate catre pietoni. Nu am dorit sa ma contrazic in nici un fel cu agentul constatator, insa, am mentionat faptul ca nu sunt de acord cu cele constatate, intrucat in momenul angajarii mele in traversare, nu era nici un pieton pe partea carosabila sau in dreptul acesteia/trotuar.
Acum problema vine in felul urmator, astazi am fost la directia taxe si impozite in ideea de-a plati amenta la jumatate, mi-a fost refuzat dreptul de a o achita la jumatate pe motiv ca nu este trecuta posibilitatea platii ei la jumatate in 48 de ore in procesul verbal si ca pentru o plati trebuie sa il caut pe agentul constatator sa mentioneze pe procesul verbal posibilitatea platii ei in termen de 48 de ore, caz contrat voi fi obligat sa platesc amenta la intreaga suma.
Concret, eu oricum doream contest in instanta pe motivul mentionat in procesul verbal, anume ca in momentul patrunderii masinii pe trecerea de pietoni, nu se angajase in traversarea ei nici un pieton, pietonul traversand in fuga prin spatele masinii cand eu deja iesisem de pe trecere, Acum, in conditiile in care in procesul verbal nu este mentionat faptul ca am dreptul sa platesc amenda la jumatate in 48 de ore, este motiv de NULITATE ABSOLUTA ? Orice sfat mi-ar fi de un real folos , fiind pentru prima data intr-o astfel de situatie. Va multumesc anticipat si astept cu interes raspuns.
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 364/17 Oferit: 23/8 |
Conform art 28 alin 1 din OG 2/2001 agentul constatator face mentiunea in procesul verbal despre posibilitate achitarii sanctiunii in 48 de ore!Aici nu este vorba de nulitate absoluta ci despre nulitate relativa care poate fi constatata de judecator!
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 0/0 Oferit: 0/0 |
buna ziua,
vroiam sa intreb daca mazgaliturile (in rubrica puncte amenda si puncte sanctiune) facute de ag. constatator si/sau ilizibilitatea prenumelui (pare o prescurtare ceva, oricum nu se intelege)a agentului constatator pot atrage anularea procesului verbal in urma contestatiei ?
Multumesc.
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 364/17 Oferit: 23/8 |
Nici vorba de asa ceva!
Daca instanta de judecata constata ca este ilizibil continutul procesului verbal face o adresa catre unitatea de politie din care trimite parte agentul constatator ca acesta sa completeze un formular tipizat asemanator cu ,continutul procesului verbal unde sa rescrie acelasi continut ca si in procesul verbal de constatatare a contraventiei!
"Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata si din oficiu. "
O zi buna!
Aprobare/Dezaprobare |
Primit: 0/0 Oferit: 0/0 |
Buna seara! Azi am primit o amenda pentru ca pasagerul din dreapta nu purta centura de siguranta si anume 2 puncte amenda (210 ron sau in 48 de ore 105 ron). Nu am avut de mentionat nimic si am fost de acord (am semnat procesul verbal). Intrebarea mea este daca pot sa obtin anularea procesului verbal, deoarece agentul constatator mi-a scris numele gresit (in loc de ZBANCA RAUCESCU COZAN ILIE LOREDAN a scris ZBANCA RAUCESCU COZMA ILI LOREDAN). Ar trebui sa platesc mai intai amenda si apoi sa cer anulare in instanta, sau nu merita efortul pentru aceasta suma?
Momentan sunt 1 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 1 vizitatori)
Marcaje