Acesta este un chestionar email via http://www.politiarutiera.ro/ de la:
Gheorghiu Bogdan Mihail <>

Buna ziua, numele meu este Bogdan Gheorghiu, detin permis de conducere cat.B de 16 ani fara intrerupere si as dori sa fac o propunere.

Circul zilnic pe traseul Centura Bucuresti, Splaiul Unirii, Halelor, Schitu Magureanu, popa Tatu, Buzesti, Pta Victoriei si la intoarcere folosesc Calea Victoriei, Splai.

In fiecare zi, pe Calea Victoriei, cel putin intre orele 17:00-18:00 cand ma aflu eu de obicei pe traseu, se formeaza o coada pe toate cele 4-5 benzi de la intersectia cu Regina Elisabeta si pana la Stirbei Voda.

Din punctul meu de vedere, problema este la intersectia cu Regina Elisabeta unde:
- se face la stanga (spre Universitate) de pe doua benzi, desi marcajul nu permite decat de pe o banda (din patru), in dezavantajul celor care merg inainte
- cand se face la stanga, se cedeaza prioritate pietonilor care traverseaza Regina Elisabeta

Propunerile mele de remediere:
1. Marcarea a doua benzi pentru virajul la stanga
2. Eliminarea uneia din trecerile de pietoni peste Regina Elisabeta (pastrarea celei de la CC si nu de la BRD)
3. Sincronizarea acestui semafor cu cel de la Academiei pentru a permite degajarea mai rapida a intersectiei cu Elisabeta, sau instalarea unui semafor separat pentru stanga la Calea Victoriei

As dori sa salut modul in care s-a reglat semaforizarea de pe Splaiul Unirii la podul Timpuri Noi, unde cand ai primit verde sa intri in intersectie, poti iesi in orice directie fara sa mai stai la inca 1-2 semafoare. As recomanda aceeasi abordare si la celelalte poduri de pe Splai (de exemplu M Bravu).

As mai dori sa mentionez ca in zona trargului Auto Vitan , sambata si duminica se parcheaza pe ambele laturi ale Splaiului inainte si dupa podul Vitan, desi este "oprirea interzisa", iar amenzile sau ridicarea masinilor nu exista. Mai mult, de sambata trecuta, RATB a instaurat o linie noua, 223 care circula pe Splai si are statie la targul auto Vitan. Poate cateva masuri s-ar impune in zona.

Multumesc frumos pentru rabdare,
Bogdan Gheorghiu