Proiectul noului COD RUTIER, AMÂNAT pentru două săptămâni pentru dezbateri

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că BPN al PNL a luat decizia politică potrivit căreia proiectul ministrului de Interne, Radu Stroe, în forma nouă, să nu fie introdus pe ordinea de zi a Guvernului în următoarele două săptămâni, acest timp urmând a fi destinat dezbaterilor.
"Am convenit - asta e o decizie politică a BPN, din care şi domnul Stroe face parte, ca vicepreşedinte al partidului, ca proiectul, în forma sa cea nouă, să nu fie introdus în săptămâna viitoare, următoarele două săptămâni, cel puţin, pe ordinea de zi a Guvernului spre a fi adoptat, pentru a putea lăsa timp dezbaterilor, discuţiilor între iniţiatorii proiectului şi toţi cei care în societatea românească - asociaţii, grupuri - sunt direct şi explicabil legaţi de acest proiect", a spus Antonescu.
El a infirmat faptul că ministrul de Interne ar fi fost acuzat, criticat sau "certat" în şedinţa BPN al PNL de către colegii săi liberali cu privire la acest proiect.
"Am văzut discuţiile, nu s-a apucat nimeni să-l acuze, critice sau certe pe ministrul de Interne. Am avut cu domnul Stroe o discuţie chiar amănunţită asupra intenţiilor care se regăsesc în proiectul domniei sale, asupra cauzelor, formulelor, soluţiilor", a adăugat Antonescu.
Noul Cod Rutier urma să fie aprobat de Guvern săptămâna viitoare.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, în urmă cu o săptămână, că acordă activităţii Guvernului de până în prezent nota 8, iar miniştrilor PNL nota 7, reclamând lipsa de comunicare a acestora pe politicile publice şi exemplificând prin cazul ministrului de Interne, Radu Stroe, care nu a consultat PNL în privinţa noului Cod Rutier.
El a menţionat că una dintre nemulţumirile pe care le are faţă de activitatea miniştrilor PNL îl priveşte pe Radu Stroe în legătură cu modificarea Codului rutier. Liderul PNL a afirmat că înainte ca Stroe să propună modificarea legislaţiei nu a discutat în partid acest subiect.
Antonescu a afirmat că în proiectul de modificare a Codului rutier este posibil să fie pedepse prea aspre.
"Ideea de a înăspri trebuie totuşi calibrată cumva mai gradual. Adică există sentimentul, am vorbit cu mulţi oameni în aceste zile, care nu m-au sunat să mă întrebe dacă m-am certat sau dacă m-am împăcat cu Ponta, m-au sunat să-mi explice că e totuşi prea mult pentru o greşeală pe care o poţi comite să-ţi pierzi permisul patru ani", a afirmat liderul PNL, menţionând că nu este "expert" în acest domeniu, dar că subiectul ar putea fi discutat în partid şi cu premierul.
Antonescu a menţionat că în prezent nu se pune problema remanierii lui Radu Stroe, legată de acest subiect.
Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat săptămâna trecută, pentru MEDIAFAX, ministrul de Interne, Radu Stroe.
Ministrul de Interne a precizat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.
Miercuri, premierul Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite, ministrul spunând însă că a "atenuat" din sancţiuni inclusiv după emisiuni TV.
"Să ţineţi cont de toate opiniile, dar cel mai mult vă rog să ţineţi cont de realitate: avem mult prea mulţi oameni care mor pe străzi în accidente rutiere, mult prea mulţi oameni care nu plătesc amenzi - noi le dăm amenzile şi ei le aruncă la coş, că nu păţesc nimic - prea multe vieţi pe care am putea să le salvăm. O să fim impopulari pentru o parte dintre cei care sunt supuşi unei legislaţii mult mai dure, dar cred că suntem din nou într-un moment, ca şi în alte zone, în care trebuie să luăm decizii. Continuaţi dezbaterea, îndreptaţi ce este de îndreptat, dar nu vă înmuiaţi", i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.
Ministrul a afirmat că se lucrează permanent la acest document, dar că au fost "atenuate" unele dintre sancţiunile pecuniare, inclusiv cele legate de ridicarea carnetului de condus, deoarece a ţinut cont de observaţii primite din partea unor "personalităţi", a unor colegi din Parlament şi altele formulate "la emisiunile din media".
"Nu va fi chiar atât de rău...", a continuat Stroe, întrerupt însă de Ponta care l-a atenţionat ca noul Cod Rutier să nu fie totuşi "chiar foarte bun".
Ministrul a continuat spunând că nu drumurile, ci consumul de alcool, viteza şi condusul fără carnet sunt principalele cauze care conduc la accidente rutiere.
Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră abuzive sancţiunile propuse în proiectul noului Cod Rutier şi cere modificarea acestora, precum şi introducerea de măsuri care să stabilească responsabilităţi şi pentru pietoni şi autorităţile care administrează drumuri.