ce am gasit pe evz.ro si am vazut si pe la tv. Cum vi se pare initiativa?

Din acest an autorităţile române vor să pună capăt înmatriculărilor în străinătate a maşinilor deţinute de români, în special a celor "bulgăreşti". De ieri, au fost puse în dezbatere publică alte propuneri de modificare şi completare a Codului Rutier. Printre noile modificări se numără obligativitatea înmatriculării maşinilor cumpărate din alte state în termen de 30 de zile. O altă propunere, fără prcedent în materie de legislaţie rutieră, este suspendare dreptului de a conduce a celor care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie. EVZ publică proiectul de ordonanţă care a fost înaintat, deja, Secretariatului General al Guvernului.


La o lună de la intrarea în vigoare a modificărilor şi completărilor din Codul Rutier, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a luat decizia promovării unui alt set de măsuri foarte importante pentru şoferi. Printre cele şapte puncte propuse a fi introduse în noua legislaţie rutieră, cel referitor la amenzile de cirulaţie este unic în istoria Codului Rutier.
Mai exact, se propune "introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege". Chestionat de EVZ, comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Poliţiei Rutiere, explică: "Este o măsură care are ca scop recuperarea banilor proveniţi din amenzile la regimul circulaţiei. După intrarea în vigoare a acestor modificări, agentul de circulaţie va putea să îi ridice permisul de conducere şoferului care figurează în baza noastră de date cu amenda neplătită. Suspendarea dreptului de a conduce se face până în momentul în care respectivul face dovada achitării sancţiunii. Dacă şoferul conduce fără permis în aceste condiţii, i se întocmeşte dosar penal".


Şeful Poliţiei Rutiere a mai spus că, din datele oficiale riese că doar 26 la sută dintre şoferii din ţara noastră şi-au achitat amenzile. Oficialii MAI susţin că această prevedere face parte dintr-un "mecanism suplimentar de asigurare de încasare a amenzilor la regimul circulaţiei care va reduce substanţial posibilitatea de fraudare a legii".
Plângerea la instanţă nu mai anulează sancţiunea
O altă propunere a oficialilor MAI prevede ca şoferului amendat contravenţional să nu i se mai suspende imediat sancţiunea dacă înregistrează o contestaţie la instanţă. În actuala formă, articolul 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede că cel sancţionat îşi poate lua permisul înapoi dacă îi prezintă poliţistului documentul eliberat de o judecătorie din care reiese că a contestat amenda. Astfel, el poate amâna aplicarea sancţiunii până la o decizie definitivă a instanţei. În noua variantă propusă, acelaşi articol 118 va avea următorul conţinut:
"(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria în a carei rază de competenta a fost constatată fapta.
(2) Prin derogare de la prevederile art. 3 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea prevăzută la alin. (1) nu suspendă executarea sancţiunii amenzii contravenţionale. În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea contravenientului, instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării sancţiunii amenzii contravenţionale până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. Cererea de suspendare se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor."

Adio maşini "bulgăreşti"
Noile modificări propuse la Codul Rutier vor intra în vigoare, cel mai probabil, în vara acestui an. "După ce vor trece de dezbaterea publică, toate propunerile vor fi analizate şi, apoi, dacă e cazul, revizuite. După aceea, forma finală va fi înaintată Guvernului care o va analiza la rândului lui şi o va promulga sub forma unei ordonanţe", explică comisarul şef Diniţă.
Un aspect important al acestor prevederi face referire la maşinile înmatriculate în străinătate. Astfel, cu excepţia celor care lucrează pentru firme cu sediul în străinătate, sunt angajaţi ai acestora sau au domiciliul peste hotare, toţi românii care cumpără autovehicule din afara ţării vor trebui să le înmatriculeze în termen de 30 de zile, dacă vor să circule pe drumurile publice din ţara noastră.
"După intrarea în vigoare a măsurilor luate anul trecut, cu tot cu mopede, în ţara noastră sunt înregistrate peste 200.00 de vehicule înmatriculate în străinătate. Cele mai multe sunt în Bulgaria", a spus şeful Poliţiei Rutiere. Comisarul şef Diniţă a adăugat că măsurile propuse de MAI sunt ca urmare a "numeroselor solicitări a populaţiei". "Foarte mulţi ne-au scris şi ne-au sesizat că sunt nemulţumiţi că ei plătesc taxele aferente în ţară şi alţii nu. Ne-au întrebat de ce legea este pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă?", a spus Diniţă. Noile propuneri prevăd ca cele mai aspre amenzi pentru nerespectarea acestor prevederi să depăşească 1.400 de lei.
Ce prevede legislaţia actuală
Prin modificările adoptate de Guvern anul trecut şi intrate în vigoare anul acesta, pe 19 ianuarie, autovehiculele înmatriculate în alte state precum Bulgaria, Italia, Spania sau Marea Britanie pot circula în Romania doar 90 zile pe an. Termenul este calculat începând cu data emiterii actului de vânzare-cumpărare.
"Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul, reşedinta ori rezidenţa normală în România, vor putea circula pe drumurile publice pentru o perioada de maximum 90 de zile de la data dobândirii titlului de vânzare-cumparare, într-un an calendaristic", a explicat comisarul şef Lucian Diniţă.
Noile propuneri

EVZ vă prezintă care sunt cele şapte puncte ale proiectului pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
1. instituirea obligaţiei persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul; acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.
2. ca datele referitoare la autovehicul şi documentul doveditor al titlului cu care este deţinut acesta să fie înscrise în evidenţa autovehiculelor sau remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către poliţia rutieră.
3. ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului.
4. ca regula menţionată la pct. 3 să nu se aplice:
a) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;
b) autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz, transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere;
c) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare /care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator, după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;
d) autovehiculelor şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.
Menţionăm faptul că excepţia de la lit. c) a fost introdusă pentru evitarea unor situaţii de îngrădire ori limitare a dreptului la muncă al persoanelor ori libertatea alegerii locului muncii.
5. introducerea de sancţiuni în caz de nerespectare a obligaţiilor prezentate la pct. 1 şi 3 (amendă prevăzută în clasele a III-a şi a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare);
6. certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare reţinute pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la pct. 1 al prezentei să fie păstrate la sediul serviciului rutier din care face parte agentul constatator pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare, iar în situaţia în care în acest termen conducătorul vehiculului prezintă documentele care îi conferă dreptul de a conduce vehiculul, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare se restituie; în caz contrar, acestea se remit autorităţii emitente.
7. introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege;
Textul integral al proiectului de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Ordonanţă de urgenţă
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

Având în vedere Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 118 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, text introdus prin art. X din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor,
Ţinând seama de:
- faptul că dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept,
- necesitatea limitării de îndată a efectului juridic imediat al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 500/2012, şi anume suspendarea de drept a dispoziţiilor art. 118 alin. (31) din OuG nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
- necesitatea evitării unei practici judecătorești neunitare în materie, în lipsa unei intervenţii legislative,
- în scopul garantării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie de către persoanele care au formulat plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârilor judecătoreşti,
- în considerarea faptului că neadoptarea de urgenţă a unor măsuri de ordin legislativ ar putea avea consecinţe grave asupra bunei funcţionări a instituţiilor implicate şi a gestionării activităţii în cauză, elemente care vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Art. I - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 6 alineatul (1), după punctul 29, se introduce un nou punct, pct. 291, care va avea următorul cuprins:
(291) suspendarea înmatriculării - măsura de retragere provizorie a dreptului de utilizare a vehiculului pe drumul public, dispusă de către autoritatea competentă să realizeze operaţiunea de înmatriculare.
2. Alineatul (1) al articolului 10 se modifică şi va avea avea următorul cuprins:
(1) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, a celor neasigurate pentru raspundere civila pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, precum şi a celor a căror înmatriculare este suspendată.
3. După alineatul (4) al articolului 11, se introduc patru noi alineate, alin (41) - (44), care vor avea următorul cuprins:
(41) Fostul proprietar are obligaţia de a notifica în scris înstrăinarea vehiculului, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii dreptului de proprietate, autorităţii competente, care va face menţiunea corespunzătoare în evidenţe şi va înscrie noul proprietar ca utilizator al vehiculului.
(42) Notificarea înstrăinării se face prin declaraţie pe proprie răspundere din care să rezulte datele de identificare ale noului proprietar însoţită de copia actului translativ de proprietate şi de copia documentului eliberat de organul fiscal al administraţiei publice locale care confirmă radierea vehiculului de pe rolul fiscal al fostului proprietar..
(43) În situaţia în care noul proprietar nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termenul prevăzut la alin. (4), operează de drept suspendarea înmatriculării vehiculului.
(44) De la data înregistrării notificării prevăzute la alin. (41), la solicitarea instituţiilor interesate cu privire la deţinătorul/utilizatorul vehiculului, autoritatea competentă transmite acestora datele noului proprietar.
4. După alineatul (4) al articolulului 17 se introduce un nou alineat, alineatul (5), care va avea următorul cuprins:
(5) Vehiculele înmatriculate în România se radiază din oficiu în baza comunicării unei autorităţi străine care atestă înmatricularea acestora în alt stat.
5. După alineatul (2) al articolului 35 se introduce un nou alineat, alin. (2š), care va avea următorul cuprins:
„(2š) Persoanele cu domiciliul ori reşedinţa în România care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat într-un alt stat sunt obligate să înmâneze poliţistului rutier, la cererea acestuia, alături de documentele prevăzute la alin.(2) un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul, însoţit de o traducere legalizată în limba română, a acestuia.”
6. Alineatul (4) al articolului 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul ori reşedinţa în România, pot fi conduse pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state.”
7. După alineatul (4) al articolului 82, se introduc două noi alineate, alin. (4š) şi (42), care vor avea următorul cuprins:
„(4š) La oprirea în trafic a vehiculelor prevăzute la alin.(4) poliţistul rutier verifică existenţa documentelor prevăzute la art. 35 alin.(2) şi (2š). Datele referitoare la autovehicul şi la documentul doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul se înscriu în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către Poliţia Română.
(4˛) Dispoziţiile alin.(4) nu se aplică:
a) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;
b) autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz, transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere;
c) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare/care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator, după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;
d) autovehiculelor şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.”
8. La articolul 101 alineatul (1), punctul 18 se modifică şi va avea următorul conţinut:
“18. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art.35 alin.(2) şi alin.(2š).”
9. La articolul 102 alineatul (1), după punctul 38 se introduce un nou punct, pct. 39, care va avea următorul cuprins:
„39. nerespectarea dispoziţiilor art. 82 alin. (4);
10. La alineatul (3) al articolului 102, se introduce o nouă literă, lit. f), care va avea următorul cuprins:
“f) conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată.”
11. După articolul 103 se introduce un articol nou, 1031, care va avea următorul cuprins:
,,Art. 1031 (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal.
(2) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule prevăzută la alin. (1) încetează în următoarele situaţii:
a) la data prezentării dovezii achitării amenzii la sediul serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta;
b) la data achitării amenzii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; c) în termen de 10 zile de la data transmiterii dovezii achitării amenzii printr-o altă modalitate decât cele prevăzute la lit. a) şi b) la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta a.
12. După alineatul (7) al articolului 109, se introduce un nou alineat, alin. (71), care va avea următorul cuprins:
,,(71) Odată cu constatarea contravenţiei şi aplicarea amenzii, în situaţia în care plata acesteia nu se face pe loc, agentul constatator completează în procesul verbal şi înştiinţarea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule.”
13. După alineatul (8) al articolului 109 se introduce un nou alineat, alin (81), care va avea următorul cuprins: ,,(81) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, amenzile aplicate cetăţenilor străini sau cetăţenilor români cu domiciliul sau, după caz, reşedinţa în străinătate, ori celor aplicate cetăţenilor români pentru fapte săvârşite pe teritoriul altor state în condiţiile în care se cere transferul executării sancţiunii amenzii, se fac venit integral la bugetul de stat.”
14. La articolul 112 alineatul (1), după litera x) se introduc 3 (trei) noi litere, lit. y), z) şi z1) care vor avea următorul cuprins:
„y) conducătorul vehiculului nu are asupra sa documentul doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul, însoţit de o traducere legalizată în limba română, a acestuia.
z) vehiculul circulă pe drumurile publice după expirarea termenului prevăzut de art. 82 alin. (4).
z1) înmatricularea vehiculului este suspendat㠔
15. Alineatele (2) şi (3) ale articolului 112 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
“(2) În situaţiile prevăzute la alin.(1) lit. b), c), e), g), h1), k), o), p), r) s), y), z) şi z1) la reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului de vehicul o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, iar în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), d), f), h), i), j), l), m), n), t) u), v) şi x) o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile.
(3) În situaţiile prevăzute la alin.(1) lit. b), o), p), r), s), y), z) şi z1) odată cu reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare, poliţistul rutier retrage şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare.”
16. După alineatul (4) al articolul 112 se introduce un nou alineat, alin (5), cu următorul cuprins:
„(5) Certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare, reţinute pentru nerespectarea dispoziţiilor art.35 alin.(2š), se păstrează la sediul serviciului poliţiei rutiere din care face parte agentul constatator pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare. În situaţia în care în acest termen conducătorul vehiculului prezintă documentele, iar acestea atestă încadrarea în prevederile art.82 alin. (4) sau (42), certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu numărul de înmatriculare se restituie. În caz contrar acestea se remit autorităţii emitente.”
17. Alineatul (11) al articolului 113 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(11) Titularul permisului de conducere eliberat de o autoritate străină, împotriva căruia s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, poate solicita şefului poliţiei rutiere pe raza căreia a fost constatată fapta, restituirea documentului, numai după efectuarea dovezii achitării amenzii contravenţionale, înainte de expirarea perioadei de suspendare, cu cel mult o zi lucrătoare înainte de data părăsirii teritoriului României.”
18. Articolul 118 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 118 - (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecatoria în a carei rază de competenta a fost constatată fapta. (2) Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea prevăzută la alin. (1) nu suspendă executarea sancţiunii amenzii contravenţionale. În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, la cererea contravenientului, instanţa de judecată poate dispune suspendarea executării sancţiunii amenzii contravenţionale până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti. Cererea de suspendare se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor.
(3) Plângerea suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare. În situaţia în care pentru contravenţia săvârşită, prezenta ordonanţă de urgenţă prevede şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie, dovada înregistrării plângerii depuse la judecatorie în termenul prevăzut la alin. (1) se prezintă de contravenient la unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, care efectuează menţiunile în evidenţe şi îi restituie permisul de conducere, dacă acesta a fost reţinut.
(4) Dispozitivul hotărârii definitive şi irevocabile prin care se menţine sancţiunea complementară se comunică unităţii de poliţie pe raza căreia a fost săvârşită fapta în vederea punerii în executare.
(5) Punerea în executare a sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule se face de către serviciul poliţiei rutiere competent, care înştiinţează titularul permisului de conducere cu privire la data începerii suspendării şi durata acesteia, în termen de 30 zile de la data comunicării dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.
(6)În termen de 15 zile de la data înştiinţării prevăzute la alin. (5), contravenientul este obligat să prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.
(7) Neprezentarea contravenientului în termenul prevazut la alin. (6), atrage majorarea de drept a perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce cu 30 de zile.”
Art. II – Procedura de înscriere în evidenţă a autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state se stabileşte prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.