Art. 88
(1) Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlaturarea unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.
(2) Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:
a) aplicarea punctelor de penalizare;
b) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp limitat;
c) confiscarea bunurilor destinate savârsirii contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta ori folosite în acest scop;
d) imobilizarea vehiculului;
e) radierea din oficiu a înmatricularii sau înregistrarii vehiculului, în cazurile prevazute la art. 18 alin. (2) si (4);
f) ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.
(3) Pentru încalcarea unor norme la regimul circulatiei, pe lânga sanctiunea principala sau, dupa caz, una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevazute la alin. (2) lit. c), d) si f), în cazurile prevazute la art. 92 alin. (1) se aplica si un numar de 2, 3, 4 sau 6 puncte de penalizare.
(4) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti ori de înlocuitorul acestuia, pe raza careia a fost savârsita una dintre faptele prevazute la art. 90 alin. (3), art. 91 alin. (3) si art. 911 alin. (3), sau de catre seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române ori de adjunctul acestuia pentru faptele constatate de politistii rutieri din subordine. În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti pe raza careia îsi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta titularul permisului de conducere.
(5) Confiscarea se dispune de catre politia rutiera prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, odata cu aplicarea sanctiunii amenzii.
(6) Sunt supuse confiscarii:
a) mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore detinute, montate si folosite pe alte autovehicule decât cele prevazute la art. 32 alin. (2) si (3);
b) dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului;
c) placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare si care sunt montate pe vehicule;
d) vehiculele cu tractiune animala, când circula pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatile publice locale.
(7) Imobilizarea unui vehicul consta în scoaterea acestuia în afara partii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, si punerea lui în imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.
(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul rutier, ca urmare a savârsirii de catre conducatorul acestuia a uneia dintre faptele prevazute la art. 104 alin. (1).

Art. 88.1

(1) Pe lânga sanctiunile contraventionale, politistul rutier dispune, în cazurile prevazute în prezenta ordonanta de urgenta, si una dintre urmatoarele masuri tehnico-administrative:
a) retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, dupa caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
b) retragerea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau înregistrare ori a placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
c) anularea permisului de conducere.
(2) Retinerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de catre politistul rutier, odata cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3) Perioada în care titularului permisului de conducere i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se considera suspendare, conform dispozitiilor art. 88 alin. (2) lit. b).
(4) Retragerea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera daca titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de catre o institutie medicala autorizata.
(5) Anularea permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera pe a carei raza de competenta s-a produs una dintre faptele prevazute la art. 101.
(6) Procedura aplicarii masurilor administrative se stabileste prin regulament.

Art. 89

(1) Amenzile contraventionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate.
(2) Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarâre a Guvernului.
(3) Contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de urgenta li se stabilesc clase de sanctiuni carora le corespunde un numar de puncte-amenda, în functie de gravitatea faptelor si de pericolul social pe care acestea îl prezinta.
(4) Clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:
a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda;
b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda;
c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda;
d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda;
e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda.
(5) Contraventiile prevazute la clasa a V-a de sanctiuni se aplica persoanelor juridice.

Art. 89.1

(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de catre persoane fizice:
1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;
2. nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
3. nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;
4. neîndeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurari decât în urma unui accident de circulatie;
5. nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;
6. nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila;
7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
8. nerespectarea obligatiei conducatorului de autovehicul si a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
9. nerespectarea obligatiei de catre conducatorul de motocicleta sau moped de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata;
10. nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singura banda;
11. nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;
12. nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;
13. lasarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
14. nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci când se afla în vehicule;
15. nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
16. conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a împiedica identificarea numarului de înmatriculare sau de înregistrare;
17. conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de înmatriculare ori placutele nu corespund standardelor în vigoare;
18.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decât cele prevazute la art. 911 alin. (3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 92 alin. (1) lit. a).

Art. 90

(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a ll-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
1. nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare a acestora, precum si cele ale patrulelor scolare de circulatie si ale nevazatorilor;
2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor care conduc autovehicule prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b);
3. nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;
4. neîndeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, în termenul prevazut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punct de vedere al formei si continutului celor în vigoare;
5. lipsa dotarilor specifice la autovehiculele destinate învatarii conducerii auto, prevazute în reglementarile în vigoare;
6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;
7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
8. nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregatirea practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;
9. nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir, indiferent de directia de deplasare, într-o intersectie în care circula si tramvaie si de a lasa liber traseul tramvaiului atunci când spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;
10. efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea în siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic;
11. nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta sau moped de a avea în functiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulatia pe drumurile publice;
12. neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant de catre persoana care executa lucrari în zona drumului public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea la nivel;
13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform art. 92 alin. (1) lit. b).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a ll-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;
b) neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;
c) neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept;
d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
e) nerespectarea regulilor privind depasirea;
f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat în exercitarea atributiilor de serviciu;
g) nerespectarea prevederilor art. 71 alin. (2).

Art. 91

(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat;
2. conducerea unui autovehicul de catre o persoana care nu a preschimbat permisul de conducere national românesc la schimbarea domiciliului sau resedintei, în termenul prevazut de lege;
3. conducerea unui autovehicul de catre o persoana cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obtinut în alt stat, în termenul prevazut de lege;
4. neîndeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevazute de lege;
5. nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;
6. nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul sau depasirea care se încadreaza în alta clasa de sanctiuni;
7. nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas în interiorul acesteia;
8. nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor si mopedelor;
9. nereducerea vitezei în cazurile prevazute de regulament;
10. montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;
11. circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când acestea lipsesc;
12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizarii involuntare în pasaje subterane si tuneluri;
13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor în sau pe vehicule;
14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea ca nu se pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic;
15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în statiile semnalizate ca atare;
16. nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;
17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 4 puncte de penalizare, conform art. 92 alin. (1) lit. c).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a lll-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b) nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public;
c) nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloana;
d) circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor în care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.

Art. 91.1

(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite de persoane fizice:
1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;
2. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare ori daca placutele cu numarul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;
3. conducerea unui vehicul cu tractiune animala neînregistrat;
4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în cazurile si termenele prevazute de lege;
5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;
6. neefectuarea verificarii medicale periodice;
7. neîndeplinirea de catre medicul de familie a obligatiilor prevazute la art. 22 alin. (5) în cazul implicarii, cu vinovatie, a conducatorului de vehicul aflat în evidenta sa într-un accident de circulatie în urma caruia au rezultat numai pagube materiale;
8. detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;
9. lipirea de afise, inscriptii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;
10. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;
11. detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;
12. folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;
13. nerespectarea semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata la trecerea la nivel;
14. necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a încredintat vehiculul spre a fi condus;
15. neîndeplinirea obligatiilor ce îi revin conducatorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;
16. nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune animala;
17. nerespectarea dispozitiilor art. 68 privind circulatia pe autostrazi;
18. neîndeplinirea obligatiilor prevazute la art. 71 alin. (2) în cazul implicarii conducatorului de autovehicul într-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale;
19. efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule si remorci care circula în baza autorizatiei pentru proba;
20. conducerea unui autovehicul care circula în baza autorizatiei pentru probe în afara judetului sau a municipiului Bucuresti în raza caruia îsi are sediul titularul autorizatiei;
21. nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;
22. savârsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;
23. aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
26. patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun în pericol siguranta circulatiei;
27. transportul copiilor în vârsta de pâna la 12 ani sau al animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28. conducerea autovehiculului cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheata, zapada sau polei, fara a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente antiderapante omologate;
29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;
30. stationarea neregulamentara pe drumurile publice în conditii de vizibilitate redusa;
31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferata;
32. lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator;
33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut de lege;
34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;
36. aplicarea de afise, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrâng sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori împiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de înmatriculare;
37. încalcarea obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste o fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art. 92 alin. (1) lit. d).
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a) conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune;
b) conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de directie, constatate de politia rutiera împreuna cu specialistii Registrului Auto Român;
c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt în functiune;
d) nerespectarea dispozitiilor prevazute la art. 35 alin. (3);
e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.