Primul ajutor in accidentele rutiere reprezinta un complex de masuri de urgenta, care se aplica inaintea interventiei cadrelor medicale de specialitate. Organizarea primului ajutor are o importanta deosebita pentru salvarea accidentatilor si pentru minimizarea efectelor accidentului de circulatie.
O conditie obligatorie este crearea unui climat disciplinat pentru combaterea panicii si a aglomeratiei din jurul accidentatului. Concomitent cu acordarea primului ajutor, se vor lua masuri pentru apelarea celei mai apropiate unitati medicale sau a 'Salvarii'.
Degajarea accidentatului. Victima unui accident de circulatie va fi menajata la maxim. Se vor evita gesturile brutale sau mobilizarea sa excesiva. Scoaterea accidentatului din autovehiculul avariat se va face cu cea mai mare blandete, procedandu-se la degajare prin eliberarea metodica, treptata, la nevoie cu sacrificarea materialelor care il acopera.
Este interzisa exercitarea de tractiuni asupra partilor vizibile (membre, cap, haine) pentru degajarea accidentatului. In primul rand vor fi degajate capul, fata, toracele, in vederea crearii posibilitatii de a se efectua respiratia artificiala si masajul cardiac la nevoie. Coloana vertebrala si capul se vor lasa, pe cat posibil, in pozitia gasita initial. In timpul mobilizarii victimei se va asigura mentinerea fixa a axului format din cap-ceafa-torace.
Mobilizarea excesiva a accidentatului este cauza principala a declansarii socului si a aparitiei unor complicatii.
Dupa degajare, victima va fi intinsa cu blandete pe o patura. Ea va sta pe spate, cu capul asezat mai jos decat toracele.Cei accidentati grav sunt de obicei fara cunostinta. Primul gest al salvatorului va fi sa controleze respiratia si bataile inimii. Principala datorie a salvatorului este de a pastra aceste functii majore ale organismului uman.Nu vor fi abandonati accidentatii cu semne aparente de deces, deoarece ei pot fi salvati prin aplicarea rapida a masurilor de respiratie artificiala si masaj cardiac extern.
Pana la sosirea personalului medical, accidentatii grav nu vor fi miscati sau deplasati in mod inutil, ci numai atat cat este nevoie pentru instituirea masurilor de mentinere a functiilor vitale (respiratia si bataile inimii).