Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale
de
, 11-18-2018 la 12:56 PM (23573 Afișări)
Formularea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi de sancţionare a unei contravenţii la o instanță necompetentă, deşi în procesul verbal contestat au fost indicate în mod expres atât locul săvârşirii faptei cât şi instanţa competentă pentru soluţionarea plângerii, reprezintă o exercitare cu rea-credinţă a dreptul de sesizare a instanţeiArt. 12. Buna-credinta(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta, potrivit scopului in vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti.(2) Partea care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru prejudiciile materiale si morale cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii, si la plata unei amenzi judiciare.(3) De asemenea, partea care nu isi indeplineste cu buna-credinta obligatiile procesuale raspunde potrivit alin. (2).Textul analizat instituie principiul exercitarii cu buna-credinta a drepturilor procesuale conferite de lege, in virtutea caruia fiecare parte din proces are obligatia unui exercitiu onest si legal al drepturilor procesuale. Ipoteza reglementata este o aplicare a principiului general consacrat de art. 1357 NCC, conform caruia oricine cauzeaza altuia, prin fapta sa ilicita savarsita cu vinovatie, un prejudiciu, este obligat a-l repara, cu mentiunea ca raspunderea civila antrenata de aplicarea dispozitiilor art. 12 NCPC impune cerinta dovedirii abuzului de drept procesual.Doua sunt conditiile si, totodata, limitele in care pot fi exercitate drepturile procesuale, si anume: a) drepturile procesuale trebuie realizate in vederea scopului in care au fost recunoscute de lege; b) drepturile procesuale trebuie realizate fara a se incalca drepturile procesuale ale altei parti. [G. C. Frentiu, D. L. Baldean, Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat, Editura Hamangiu 2013, p. 18]Pentru a caracteriza un act de procedura ca abuziv, este necesar ca autorul actului: sa fie titularul dreptului procedural in cauza si sa fie capabil sa il exercite, deci se poate comite un abuz de drept numai daca dreptul exista; sa uzeze de dreptul sau in limitele externe fixate de lege, adica sa respecte dispozitiile legale privitoare la exercitiul dreptului, conditiile de valabilitate ale actului legate de forma si de termenul in care trebuie efectuat, deci nu se confunda actul abuziv cu actul ilegal, care depaseste limitele externe; sa dirijeze dreptul procedural spre realizarea unui alt scop decat acela pentru care a fost recunoscut; sa exercite cu rea-credinta dreptul procedural respectiv. [V.M. Ciobanu in Noul Cod de procedura civila comentat si adnotat. Vol I. art. 1-526. Coordonator V.M. Ciobanu, M. Nicolae, Editura Universul Juridic 2013, p. 32]Scopul final (causa remota) al exercitarii drepturilor procesuale este cel reglementat de art. 1 NCPC, si anume acela de a se infaptui justitia. Infaptuirea justitiei trebuie realizata intr-un termen optim si previzibil (art. 6 NCPC). In aceste conditii, exercitarea drepturilor procesuale stricto sensu (cererea de acordare a unui termen, recuzarea, formularea de probe, exercitarea unei cai de atac, cererile de reexaminare etc.) si scopul lor (causa proxima) nu trebuie sa fie deturnate de la scopul final al procesului civil, si anume infaptuirea justitiei intr-un termen optim si previzibil.Textul legal supus analizei reglementeaza doua modalitati de exercitare a drepturilor procesuale: printr-o actiune [alin. (1)], exercitarea propiu-zisa a unui/a unor drepturi procesuale sau printr-o omisiune [alin. (3)], prin neindeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor procesuale. Prin urmare, abuzul de drept procesual poate fi reprezentat atat de o actiune, cat si de o inactiune. [A.P. Dimitriu in, Noul Cod de procedura civila. Note, corelatii, explicatii, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2012, p. 14]Potrivit teoriei abuzului de drept, „orice drept trebuie exercitat numai in conformitate cu menirea sa naturala si in limitele sale normale, adica in armonie cu starea contemporana a relatiilor si a uzurilor sociale”. Uzul dreptului in limitele mentionate il protejeaza pe titular impotriva oricarei responsabilitati pentru prejudiciile pe care le-ar putea determina, pe cand exercitarea de o maniera anormala, prin deturnarea dreptului de la menirea „normala” si obisnuita, constituie abuz de drept, cu consecinta obligarii la repararea prejudiciului eventual produs și aplicarea unei amenzi judiciare al cărui scop constă în descurajarea petenților în formularea unor cereri abuzive.S-a argumentat ca modalitatea de exercitare a unui drept nu echivaleaza cu existenta (ori cu inexistenta acestuia), intrucat prin abuzul de drept nu sunt depasite limitele externe, de ordin material ori juridic ale dreptului uzat (in aceasta ipoteza ne-am fi aflat inaintea unui act ilicit, realizat cu incalcarea dreptului) ci cu nesocotirea limitelor interne ale dreptului (V.M Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Drept procesual civil, edit. C.H. Beck, 2011, pag. 50.)Daca scopul recunoasterii drepturilor procesuale pentru parti il constituie „ajutarea” instantei pentru a asigura justa solutionare a procesului, in ipoteza in care una dintre parti nu se mai inscrie acestui cadru, indeplinind acte procedurale nu in scopul de a inlesni judecata ci, dimpotriva, pentru a tergiversa solutionarea cauzei ori pentru a sicana instanța sau partea adversa, se considera ca s-a savarsit un abuz de drept procesual.[Judecătoria Brăila, Sentința civilă nr. 6880/2015, www.rolii.ro]Sancţionarea drepturilor exercitate abuziv, trebuie cerută, chiar în cadrul litigiului în care se exercită drepturile respective, pentru că numai judecătorul fiecărui litigiu în parte poate decide asupra aspectelor invocate, stabilind totodată și sancţiunea aplicabilă: amendă, despăgubiri, respingerea acţiunii sau a cererii, ca inadmisibilă, etc.Nu constituie, însă, fapte ilicite și nu pot sta la baza construcţiei juridice a răspunderii civile delictuale, demersurile judiciare finalizate cu hotărâri judecătorești irevocabile, întrucât principiile generale de drept, incluzând aici și autoritatea de lucru judecat, se opun unei atare calificări, iar o hotărâre judecătorească ce tranșează un litigiu între părţi nu poate fi cenzurată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (art. 128 din Constituţie) – element al independenţei instituţionale, precum și efect al exercitării funcţiei jurisdicţionale. [ICCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 255 din 28 ianuarie 2014, www.scj.ro]Formularea plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi de sancţionare a unei contravenţii la o instanță necompetentă, deşi în procesul verbal contestat au fost indicate în mod expres atât locul săvârşirii faptei cât şi instanţa competentă pentru soluţionarea plângerii, reprezintă o exercitare cu rea-credinţă a dreptul de sesizare a instanţei, într-o asemenea situație fiind evident abuzul de drept săvârşit de petent.[Judecătoria Sectorului 1 București, Hotărârea nr. 327 din 23 ianuarie 2018, portal.just.ro]
Comentarii
Trackback-uri
Total Trackback-uri 0
URL Trackback: