Vezi flux RSS

cipri83

Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent

Evaluează acest mesaj
Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent atrage nulitatea relativă numai în măsura în care petentului i se aduce o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
”Imprejurarea că refuzul apelantului de a semna procesul verbal nu a fost certificată de un martor asistent este sanctionată de lege doar cu nulitatea relativă.
Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele , prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei sau lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Per a contrario, lipsa celorlalte mențiuni (în speță, lipsa martorului) atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, numai în măsura în care petentului i se aduce o vătămare care nu poate fi înlăturată în niciun mod. Or, în speță, nu s-a făcut dovada vreunei vătămări.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. XXII/2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat în sensul că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe legale la încheierea procesului verbal de constatare a contravenției atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict delimitate prin reglementarea dată în art. 17 OG 2/2001.
Vătămarea nu poate fi considerată, aşa cum sustine apelantul, ca reprezentând lipsirea acestuia de posibilitatea concretă de a proba netemeinicia procesului verbal.
În sensul art. 175 Cod Procedură Civilă, trebuie să fie o vătămare care să afecteze drepturile procesuale ale petentului, și să îl pună pe acesta în imposibilitatea de a se apăra în mod eficient în cadrul procesului. Or, în speță, nesemnarea procesului verbal de un martor asistent, nu afectează în nici un fel pe apelant în exercitarea drepturilor sale procesuale, intrucât, pe de o parte rolul martorului asistent ar fi fost doar acela de a certifica refuzul de semnare a procesului verbal ( aspect recunoscut de către petent), iar pe de altă parte, sub aspect probatoriu, martorul nu ar fi putut face aprecieri pertinente cu privire la viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent.” (Tribunalul Iași, Decizia civilă nr. 563 din 3 mai 2018, portal.just.ro)

Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la Facebook Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la Twitter Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la Google Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la Digg Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la StumbleUpon Trimite "Depășire limită de viteză. Refuzul de a semna procesul-verbal de contravenție neconfirmat de un martor asistent" la del.icio.us

Taguri: Nimic Adaugă / Editează etichete
Categorii
Fără categorie

Comentarii

Trackback-uri