O rachetă a pulverizat o mașină la Craiova

O rachetă a pulverizat o mașină la Craiova

Obiectul care marţi seară a avariat o maşină în Craiova, după ce a trecut prin parbriz şi s-a înfipt în bord, este o rachetă de semnalizare, cercetările în acest caz fiind preluate de procurorii militari. Anchetatorii urmează să afle legătura de cauzalitate între acest incident şi o activitate de instrucţie desfăşurată de militari la o distanţă de doi kilometri de locul respectiv.


În urma verificărilor efectuate, anchetatorii au stabilit că obiectul respectiv este o rachetă de semnalizare arată news.ro.

Brigada Multinaţională Sud-Est a anunţat miercuri printr-un comunicat că marţi seara pe terenul de instruire Obedeanu a avut loc o activitate de instruire în cadrul căreia au fost folosite şi rachete de semnalizare.

“În seara zilei de 8 mai 2018, o subunitate din cadrul Contingentului Militar Polonez dislocat în România, în cooperare cu militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab din garnizoana Craiova, au executat o activitate curentă de instrucţie tactică pe timp de noapte în terenul de instruire Obedeanu. Antrenamentele nu au presupus executarea de trageri cu armamentul individual sau cu cel montat pe tehnica blindată din dotare. În scopul semnalizării momentelor tactice şi identificarea reperelor din teren, subunitatea poloneză a folosit mijloace de iluminare (tip rachete de semnalizare) în conformitate cu scenariul tactic aprobat”, se arată în comunicatul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est.

Procurorii militari cât şi o comisie din cadrul Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab au început cercetările pentru a stabili legătura de cauzalitate între activitatea de instrucţie şi incidentul din Craioviţa Nouă.

“Referitor la incidentul semnalat în mass-media, privind pagube materiale produse unui vehicul parcat în cartierul Craioviţa Nouă, într-o zonă aflată la aproximativ doi kilometri de locul de desfăşurare a instruirii, a fost demarată o anchetă sub coordonarea Parchetului Militar în vederea stabilirii legăturii de cauzalitate între activitatea de instrucţie şi incidentul raportat. De asemenea, o comisie de cercetare administrativă numită de comandantul Batalionului 26 Infanterie Neagoe Basarab cercetează circumstanţele evenimentului”, se mai arată în document.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Dolj, poliţiştii au fost sesizaţi marţi seară că un autoturism a fost avariat în zona Pieţei Craioviţa Nouă, unde era parcat, după ce un obiect cu formă cilindrică a străpuns parbrizul autoturismului şi s-a înfipt în bord, pe partea şoferului. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui incident.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie şi de pompieri, care au cercetat zona, dar nu au mai descoperit alte obiecte similare

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.