Publicitate

Brazii de Crăciun la control

Brazii de Crăciun la control

În ultima săptămână, Poliția Română a efectuat verificări și controale la aproape 1.000 de obiective, pentru prevenirea şi combaterea delictelor din domeniul transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos. În urma ilegalităților constatate, au fost constatate 117 infracțiuni, fiind indisponibilizați peste 800 de metri cubi de material lemnos și aproape 4.000 de pomi de Crăciun .

În perioada 7 - 13 decembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, poliţiştii au efectuat 959 de acțiuni și controale în fondul forestier național şi în locuri de depozitare/comercializare a materialului lemnos.

95 de exploatări forestiere, 76 de instalații de depozitare, 44 de ocoale silvice și structuri subordonate, precum și alte 673 de obiective au fost controlate, fiind constatate 117 infracţiuni, pentru care sunt cercetate 101 persoane.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 1.978 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.159.085 de lei (dintre acestea, 346 au fost la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice).

Acţiunile au avut ca rezultat confiscarea sau indisponibilizarea a peste 801 metri cubi de material lemnos, în valoare de 271.375 de lei.

Totodată, s-a dispus confiscarea sau indisponibilizarea a 3.825 de pomi de Crăciun, în valoare de 107.124 de lei, 15 fierăstraie mecanice, 12 topoare/securi și un autovehicul.

Exemple:

La data de 12 decembrie 2017, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Dolj au făcut verificări la filiala din Craiova a unei societăți comerciale, cu punct de lucru în localitatea Malu-Mare, județul Dolj.

Astfel, polițiștii au constatat că societatea comercializa 2.127 de pomi de Crăciun proveniți din Danemarca, fără documente care să ateste îndeplinirea condițiilor cu privire la legalitatea provenienței acestora.

La controlul efectuat, societatea a prezentat ca documente de proveniență Scrisoarea de transport internațional emisă la data de 5 decembrie, de o societate din Găiești, care nu figura în evidența SUMAL, și o notă de recepție din 12 decembrie.

Din verificarea Registrului intrări-ieșiri material lemnos, a rezultat că în perioada 30 noiembrie2017 – 12 decembrie 2017, nu exista raportare SUMAL.

La introducere pe piață și deținerea de către operatori a pomilor de Crăciun, aceștia au obligația de a folosi documente cu regim special, respectiv aviz de însoțire a materialului lemnos, societatea controlată nu a prezentat acest document și nici echivalentul acestuia pentru statele Uniunii Europene.

Astfel, polițiștii au aplicat sancțiunea contravențională cu amendă de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010, iar cei 2.127 de pomi de Crăciun, în valoare de 53.175 de lei, au fost confiscați.

La data de 8 decembrie 2017, polițiștii din Buzău şi specialiști ai Gărzii Forestiere Judeţene Buzău au finalizat un control privind activitatea de depozitare/comercializare a materialului lemnos desfăşurată de o societate comercială din orașul Pogoanele, județul Buzău.

Astfel, s-a stabilit că, în perioada iulie – decembrie 2017, societatea comercială respectivă a expediat din depozit, către diverşi cumpărători, 241,11 mc de cherestea răşinoase, fără avize de însoţire a materialelor lemnoase.

Drept urmare, firma a fost sancţionată contravenţional conform Legii nr. 171/2010, cu amendă în valoare de 10.000 de lei şi confiscarea valorică a 241,11 mc de cherestea răşinoase, în valoare de 129.476 de lei.

 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.