Logo
Imprimă această pagină

Arestat la 15 ani pentru propagandă teroristă

Arestat la 15 ani pentru propagandă teroristă

Un tânăr de 15 ani a fost reţinut vineri pentru propagandă teroristă, după ce a ameninţat cu săvârşirea unor acte de terorism, a accesat pagini web care promovează ideologia extremistă şi elogiază crimele comise de organizaţiile teroriste şi a promovat mesaje de propagandă. El dorea să călătorească în zonele de conflict şi a învăţat să realizeze dispozitive explozive improvizate şi să utilizeze arme pe care să le folosească în atacuri teroriste. Procurorii DIICOT au cerut reţinerea tânărului pentru 24 de ore.


Potrivit DIICOT, din septembrie 2017 şi până în prezent tânărul de 15 ani s-a implicat în contactarea unor susţinători ai unor organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, pentru a promova ideile şi doctrinelor specifice grupărilor teroriste, pentru a convinge şi a atrage noi adepţi.

El ar fi accesat site-uri şi forumuri care promovează ideologia extremistă şi elogiază crimele realizate de organizaţiile teroriste, care susţin stabilirea statului guvernat după principii extremiste şi a răspândit materiale, inclusiv violente, care susţin cauza acestuia.

Adolescentul voia să plece în zonele de conflict şi a învăţat să producă dispozitive explozive improvizate şi să utilizeze arme pe care să le folosească în atacurile teroriste, punând inclusiv la dispoziţia altor persoane materiale de instruire pentru acest lucru.

„Pe toată perioada desfăşurării activităţii infracţionale, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a folosi mijloace de natură a pune în pericol viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanelor, scop în care a dezvoltat planuri de atacare a unor potenţiale obiective de interes, precum şi a civililor”, precizează DIICOT.

În urma percheziţiilor domiciliare făcute în Bucureşti, DIICOT a găsit şi ridicat documente, obiecte şi materiale de propagandă, precum şi sisteme informatice.

Vineri, DIICOT a dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, pentru infracţiuni din zona terorismului: participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanţelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism, promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism.

La acţiune au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DIICOT, SRI, luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române.

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.