Accident cu un camion și două mașini

Accident cu un camion și două mașini

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite într-ul grav accident de circulaţie pe DN 17, în localitatea Şcheia din judeţul Suceava, după ce un TIR şi două autoturisme s-au ciocnit miercuri, transmite corespondetul MEDIAFAX.

 

O persoană a murit şi alte patru au fost grav rănite, în urma unui accident în judeţul Suceava
Pe DN 17, în comuna Şcheia din judeţul Suceava, un TIR şi două autoturisme s-au ciocnit.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, la locul accidentului echipajele ISU au găsit cinci victime, din care trei răniţi rămaşi încarceraţi.

“În accident au fost implicate un TIR şi două autoturisme, rezultând cinci victime dintre care trei încarcerate. Pompierii au lucrat pentru extragerea lor, însă din păcate una dintre victime a fost declarată decedată. Celelalte victime au fost transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

Poliţiştii Serviciului Rutier Suceava au declanşat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentului şi cine este vinovat de producerea acestuia.

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.