Logo
Imprimă această pagină

Accident cu patru victime la Pitești

Accident cu patru victime la Pitești

 Patru persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs în comuna argeşeană Budeasa, pe un drum judeţean care tranzitează localitatea. 

Din primele cercetări a reieşit că autoturismul în care se aflau cele patru persoane a părăsit carosabilul, a lovit un stâlp al reţelei electrice şi o ţeavă de gaze, apoi s-a răsturnat într-un şanţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. 

Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului au intervenit două ambulanţe şi o autospecială de pompieri. În urma accidentului, doi bărbaţi au suferit traumatisme cranio-faciale minore, un altul prezenta un traumatism toracic şi de membru inferior, iar o femeie acuza dureri abdominale. 

Conform aceleiaşi surse, cele patru victime au primit îngrijiri medicale la faţa locului, urmând să se stabilească dacă este necesar să fie transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. 

Poliţiştii au deschis o anchetă, pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul. 

Articole înrudite

Copyright © PolitiaRutiera.ro. Toate drepturile rezervate.