3.500 de amenzi de la polițiști

3.500 de amenzi de la polițiști

 Poliţiştii au intervenit, în a doua zi de Crăciun, la peste 3.500 de evenimente, au constatat peste 700 de infracţiuni şi au aplicat aproximativ 3.500 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste un milion de lei. 

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis miercuri AGERPRES, marţi, 7.419 de poliţişti au acţionat, în toată ţara, pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 218 acţiuni şi intervenindu-se la 3.559 de evenimente, dintre care 3.043 au fost sesizate prin 112. 

Sursa citată precizează că, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 701 infracţiuni, dintre care 124 în flagrant delict. 

De asemenea, arată IGPR, au fost depistate cinci persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 22 de măsuri preventive. 

Totodată, sursa menţionează informează că, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 3.487 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.089.508 lei şi au confiscat mai multe bunuri. 

"În cadrul acţiunilor pentru siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi, poliţiştii rutieri au constatat 127 de infracţiuni la regimul rutier, iar ca măsură complementară au fost reţinute 267 de permise de conducere şi au fost retrase 51 de certificate de înmatriculare", se mai precizează în comunicat. 

Login pentru a posta comentarii.
înapoi la antet

Categorii

Site-uri recomandate

GRUPURI FACEBOOK

Unelte

Despre noi

Social

×

Abonează-te la newsletter!

Fii primul care primește pe email știrile cele mai fierbinți despre activitatea Politiei Rutiere!

Va puteti dezabona oricand de la newsletter.

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.