0
Bună ziua,
Mă numesc Rafailă George – Lucian, domiciliat în mun. Constanţa, str. *** jud. Constanţa, având CNP 1821213134179 şi doresc să vă sesizez cu privire la următoarele:
În data de 05.08.2014 am vândut autoturismul proprietate personală marca DACIA, tipul LOGAN având seria UU1LSDJKH38564826 şi numărul de înmatriculare CT24GIB, către numitul ANDREI VIOREL, legitimat cu ***, domiciliat în MIZIL, str. *** jud. PRAHOVA. Am observat în urmă cu câteva zile autoturismul în trafic cu aceleaşi numere de înmatriculare şi am accesat baza de date CEDAM de unde am aflat că s-a reînnoit asigurarea obligatorie RCA pe numele meu şi pe aceleaşi numere de înmatriculare, începând cu data de 24.11.2014 la societatea comercială de asigurare-reasigurare ASTRA S.A., Suc. Ploieşti cu poliţa nr. 010989641 valabilă din 25.11.2014 până la 24.11.2015. Poliţa a fost încheiată prin Societatea MaxyGo Broker de Asigurare S.R.L.
Menţionez că ulterior vânzării autoturismului am procedat la radierea fiscală din evidenţa primăriei Constanţa a acestuia şi am solicitat în scris DRPCIV Constanţa menţionarea vânzării autoturismului în registrul electronic de evidenţă a autovehiculelor.
Având în vedere normele şi cadrul legislativ în vigoare şi pentru a evita posibilitatea producerii altor fapte în afara cadrului legal, doresc următoarele:Confirmarea primirii şi înregistrării prezentei prin poştă la adresa de domiciliu şi E-mail la adresa ***Darea în consemn a autoturismului în vederea opririi acestuia în trafic şi constatării nerespectării articolului 11 din OUG 195/2002 şi aplicarea măsurilor ce se impun;Comunicarea soluţionării prezentei în termenul legal.
Anexez prezentei următoarele documente scanate:
- Contractul de vânzare cumpărare;
- Dovada radierii fiscale din evidenţele primăriei Constanţa;
- Cartea de identitate a autoturismului;
- Talonul de înmatriculare pe numele meu;
- RoVigneta autoturismului;
- Asigurarea obligatorie RCA valabilă la momentul vânzării.
Pentru orice detalii necesare soluţionării prezentei pot fi contactat prin E-mail la adresa *** sau telefonic la numărul de telefon ***
Cu stimă,
Lucian George RAFAILĂ
Marcaje