Reducerea perioadei de suspendare prin testarea 13/15 de legislatie
Buna ziua,
Va rog sa-mi spuneti daca, ca cetatean roman stabilit in Austria, posesorul unui permis de conducere eliberat de statul Austriac, momentan suspendat pentru 90 de zile pentru viteza, pot beneficia de reducerea perioadei la 30 de zile prin testarea 13/15 de legislatie ?
Va multumesc anticipat.
O zi frumoasa
Citat:
Postat Ʈn original de
cipri83
Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002
(2) Conducatorul de autovehicul sau tramvai nu beneficiaza de reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, daca :
a) perioada de suspendare a fost majorata, conform legii;
b) a cumulat, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;
c) a fost implicat intr-un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, iar rezultatul testarii aerului expirat sau al probelor biologice au stabilit ca a condus vehiculul in timp ce se afla sub influenta alcoolului;
d) sanctiunea contraventionala complementara s-a dispus ca urmare a neopririi la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune.
Permis suspendat accident cu victime
Buna ziua,
In luna decembrie 2016 mi-a fost suspendat permisul de conducere in urma unui accident cu victime. Dosarul este in lucru iar eu incepand cu luna martie 2017 circul cu dovada inlocuitoare prelungita lunar. Doresc sa va intreb daca exista vreo modalitate sa pot circula in Bulgaria? De asemenea in cadrul deplasarii mele voi merge si cu o persoana care a dobandit permisul de 6 luni, aceasta persoana poate conduce?
Va multumesc