Draga Procurorule

Dragă Procurorule
Ai primit, spre rezolvare, dosarul morții lui Bogdan Cosmin Gingină?
Întreabă-te: DE CE EU? Apoi, du-te degrabă și vezi filmul cu acest titlu al lui Tudor Giurgiu. Dacă l-ai văzut deja, nu te mai întrebi. Pentru că deja știi.
Și mai știi că vei avea în față o investigație extrem de dificilă. Probele sunt la vedere. Chiar dacă victima a fost îngropată, rămân imagini de pe camerele stradale. Rămân martorii. Rămân rapoartele de la Poliție și SPP. Rămâne Monitorul Oficial de a doua zi, 21 octombrie. Asta nu poate fi contestat de nimeni. Și nici ascuns, măsluit...
Din păcate (și ce păcate!), tu, dragă Procurorule, ești deocamdată doar o rotiță într-un angrenaj foarte bine controlat de șefi. Pe hârtie, cel puțin, marele tău șef este domnul Nițu. Participant – dacă nu știai - la Revoluția din 1989 în calitate de soldat și trăgător, în trupele de Securitate. Și care, pe chestia asta, a vrut „certificat de revoluționar”! Nu te lua după șmecheria de săptămâna trecută, când cu dosarul Mineriadei. Știi, mai bine ca oricine, că este o manevră perfidă, exclusiv de imagine. Căci nici o instanță din lume nu poate asimila și condamna, în afacerea respectivă, pentru„crimă împotriva umanității”.
Acum, moartea tânărului polițist de 28 de ani, le-a încurcat socotelile. Le e greu s-o scoată la capăt. Nu pot, singuri. Adică nu pot fără tine. Tu, cel ales de ei, devii unealta. Instrumentul. Carapacea. Accesoriul necesar. Au nevoie de tine – nu pentru aflarea adevărului, ci pentru ascunderea lui. Ba chiar pentru îngroparea acestuia, alături de victimă.
Poate te vor prelucra: stabilitatea guvernului... interesul național... și alte minciuni nerușinate. Poate te vor face să înțelegi că... Poate te vor amenința cu cine știe ce (evit cuvântul șantaj, plec de la premisa că ești curat, și demn, și onest, și priceput). Indiferent ce-ți vor îndruga, tu trebuie să știi un lucru: că ești, pentru ei, UN OBIECT DE UNICĂ FOLOSINȚĂ. Ca un băț de chibrit. Sau ca un prezervativ.
Poate că, asemeni altor obiecte asemănătoare din ultimii 25 de ani, ți se va promite o promovare, eventual în diplomație. O țară exotică, undeva, departe... Acolo unde, după îndeplinirea mizerabilei misiuni pentru care te-au ales, ai avea de trăit liniștit și – zic ei – fericit.
Fericit? Desigur – dacă nu ar exista două realități: ele se numesc CONȘTIINȚĂ și DUMNEZEU.
Atât. Cred că ți-am transmis tot ceea ce trebuie acum, la începutul misiunii tale. Restul știi, cel puțin la fel de bine ca și mine... ca și noi, toți ăștia care ne încăpățânîm să rezistăm, să ne indignăm, să dorim o țară și o lume normală, curată.
Vii cu noi, sau rămâi cu ei?

--
Doamne, ajuta!