-
Reinnoire permis
Mă numesc Pachia Ion. Sunt născut în 16 februarie 1947 (pensionar), domiciliez în Timişoara (***) şi sunt posesor din decembrie 1981 al Permisului de conducere (auto categoria B), nr. T00032391M.
După Revoluţia Anticomunistă Română din Decembrie 1989, mai precis, din 3 aprilie 1997, mi s-a schimbat permisul, înmânându-mi-se unul nou, modern, tip card, valabil până în 3 aprilie 2002.
N-am mai apucat să reînnoiesc Permisul de conducere (nici până azi), deoarece, în anul 2002, am avut un cumplit infarct miocardic, căruia-i supravieţuiesc datorită unui implant de stent în cord.
Întrucât doresc să mă retrag la ţară din Timişoara ca tânăr pensionar la limită de vârstă (după 46 de ani de muncă) şi am absolută nevoie de autoturism spre a mă deplasa săptămânal 17 km din sat şi până în oraşul de unde îmi pot procura alimentele etc., vă rog să-mi spuneţi :
(1) dacă pot conduce autoturismul meu cu permisul (ce mi-a expirat în 2002) de sub numărul de mai sus, evident, până la reînnoirea permisului;
(2) dacă pentru prelungirea valabilităţii Permisului meu de conducere auto, categoria B, trebuie să mă adresez cu un dosar cu acte Poliţiei Rutiere Timişoara, desigur, în cazul meu special, ce acte / documente (certificat medical, chitanţa de 68 de lei contravaloarea permisului etc.) sunt necesare la dosar în acest sens
Cu mulţumiri anticipate, pentru tot
!
Ion Pachia
-
1. Daca termenul de valabilitate a permisului de conducere v-a expirat, veti putea conduce avand in vedere faptul ca dreptul de a conduce autoturisme este valabil, dar daca o sa fiti depistat in trafic de catre politie, conform art 24 alin 5 din OUG 195/2002 vi se va retine permisul de conducere (insa nu in vederea suspendarii ci ca si masura pentru ca dvs sa obtineti altul cu termen valabil) si veti primi dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru 15 zile, iar sanctiune principala pecuniara incadrandu-se de la 6-8 pct amenda (un pct amenda= 97,5 ron)!
2.Pentru schimbarea permisului de conducere trebuie sa va adresati Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor Timis
DOCUMENTE NECESARE SCHIMBARII PERMISULUI DE CONDUCERE
(conform OMAI 123 din 5 august 2013)
I. Cu o noua valabilitate administrativa
1. Atat cererea de emitere a noului permis, cat si preluarea fotografiei sunt realizate in ghiseu in prezenta solicitantului.
2. Actul de identitate al titularului din care rezulta ca acesta are domiciliul sau resedinta în România, în original si copie
3. Dovada platii taxelor si tarifelor aferente eliberarii permisului de conducere (68 RON la CEC BANK)
4. Documentul emis de o unitate medicala autorizata din care rezulta ca titularul este apt din punct de vedere medical sa conduca autovehicule din categoria pentru care solicita eliberarea permisului de conducere in original si in copie.
5. Permisul de conducere, atunci când acesta se afla în posesia titularului
6.Dosar plic