Video: PREMIUL PENTRU COMPANIE LA GALA PREMIILOR SIGURANȚEI RUTIERE
Premiul a fost decernat de către Alina Anton-Pop, director Marketing şi PR la Revista TIR:
- Publicat în SIGURANȚĂ RUTIERĂ
Premiul a fost decernat de către Alina Anton-Pop, director Marketing şi PR la Revista TIR:
O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost rănite, în urma unui accident rutier produs sâmbătă dimineaţă în judeţul Braşov.
Peste 30 de maşini furate, cele mai multe din Marea Britanie, Spania şi Belgia, au fost descoperite de poliţişti în urma unei acţiuni pentru combaterea furturilor de autovehicule şi traficarea acestora desfăşurate pe parcursul a trei zile, în cooperare cu autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene. Poliţiştii le recomandă celor care vor să achiziţioneze un autoturism second-hand din târgurile de profil sau de pe Internet să fie prudenţi şi să solicite vânzătorului prezentarea documentelor de identitate.
Poliţiştii Brigăzii Rutiere a Capitalei au organizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi, fiind verificare 110 taximetre, iar pentru abaterile descoperite au fost reţinute opt certificate de înmatriculare şi aplicate 51 de amenzi în valoare de 13.650 de lei.